Oameni in etate - Sputnik Moldova, 1920
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Prunci de până la trei ani, după gratii - păcatele cui le ispășesc

© Sputnik / Anatolii KiriakPenitenciarul Rusca
Penitenciarul Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 16.09.2021
Stau în pușcărie alături de mamele lor condamnate la închisoare - aceasta este soarta copiilor care au fost născuți în penitenciar și care, după naștere, rămân acolo până la vârsta de trei ani.
Cum sunt afectați acești copii din punct de vedere psihologic, aflați din acest reportaj Sputnik Moldova.

Condamnată la 10 ani de detenție, creste al doilea copil după gratii

Una dintre deținutele aflate în Penitenciarul numărul 7 pentru femei din Rusca a acceptat să ne povestească cum este viața după gratii cu un copil în brațe. Pentru a proteja identitatea deținutei, nu vom divulga numele ei.
Are 29 de ani şi a fost condamnată la 10 ani de pușcărie în anul 2018, pentru tentativă de omor. Este căsătorită și are patru copii. Cel mai mic copil are un doar an.
„Ultima dată am rămas însărcinată deja aici, fiind în detenție. Soțul meu, spre mirarea mea, a reacționat destul de bine. Am doi băieți și două fete”, ne povestește deținuta.
© Sputnik / Anatolii KiriakPenitenciarul Rusca
Penitenciarul Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2021
Penitenciarul Rusca
Nașterea a avut loc la spitalul Penitenciarului numărul 16 din Pruncul, iar ulterior ea, împreună cu bebelușul, a revenit în închisoarea destinată femeilor. Fără susținerea familiei, spune femeia, i-ar fi fost greu să depășească acest moment.
„Atunci când am născut (un băiat - n.n.), aici, cu mine, în pușcărie, se afla și cel de-al treilea copil. Iar cu doi copii, după gratii, a fost destul de dificil. Când am fost condamnată, am luat cu mine fetița (cel de-al treilea copil - n.n.), ea avea atunci doar cinci luni. Soțul lucra, iar acasă mai aveam încă doi copii, așa că am luat-o aici, cu mine”, spune femeia.
Potrivit legii, condamnatele pot să se afle în pușcărie împreună cu copiii lor până când aceștia ating vârsta de 3 ani. Astfel, fetița, născută în 2018, a fost preluată de către soțul condamnate, anul acesta, în iunie.
„Este greu pentru un copil să se afle în pușcărie. Ei nu se dezvoltă așa cum ar face-o acasă. Sunt în pic sălbatici, susține interlocutoarea, în special, atunci când cresc șî încep să înțeleagă. Din acest motiv, eu am dorit ca ea să plece de aici cât mai repede. Închisoarea este închisoare, iar libertatea - libertate”, spune condamnata.

„Ne jucăm cu umbra mâinilor pe perete”

Acum, în penitenciarul din Rusca se află patru femei care îngrijesc de proprii copii. Interlocutoarea noastră locuiește de una singură în celulă, la fel ca și celelalte femei.
Interiorul blocului în care se află respectivele celule nu se deosebește cu nimic de o casă obișnuită. Camerele sunt amenajate cu dulapuri, televizor, covor pe podea. Au o bucătărie comună, grup sanitar, dar și o cameră de joacă pentru copii. Singurul lucru care le amintește că sunt la pușcărie sunt ușile din fier și curtea înconjurată cu sârmă.
„Atunci când trebuie să pregătesc mâncare sau să fac curat eu îl las, în siguranță, să privească desene animate. De asemenea, îi citesc din cărți. Uneori, când se deconectează curentul electric, noi ne jucăm cu umbra mâinilor pe perete. Nu prea avem cu ce ne ocupa timpul, dar este ceva normal când copilul este mic”, afirmă femeia.
© Sputnik / Anatolii KiriakPenitenciarul Rusca
Penitenciarul Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2021
Penitenciarul Rusca

Cum sunt afectații copii care cresc în pușcărie

„Eu cred că copii care cresc aici își amintesc aceste locuri. Desigur, eu regret că am ajuns aici. Din păcate, noi mai întâi facem, iar apoi gândim”, spune cu tristețe deținuta.
Potrivit psihologului Penitenciarului Rusca, Olga Rusu, copii din penitenciar beneficiază de toate activitățile specifice curriculumului elaborat de către Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru copii cu vârsta de la zero până la trei ani.
© Sputnik / Anatolii KiriakOlga Rusu, psiholog din cadrul Penitenciarului numărul 7, Rusca
Olga Rusu, psiholog din cadrul Penitenciarului numărul 7, Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2021
Olga Rusu, psiholog din cadrul Penitenciarului numărul 7, Rusca
„Sunt aplicate, practic, toate activitățile, doar că ele se desfășoară în formă de joc. Aceiași dezvoltare a motricității, care o dezvoltăm prin modelare. Folosim plastilină eco, făcută din produse alimentare, pentru a evita cazurile de intoxicare a minorilor. Luăm în considerație, de asemenea, și dezvoltarea loc fizică. Vorbim aici de jocuri cu mingea, inclusiv. Noi consiliem şi mamele, desigur”, afirmă Olga Rusu.
Cu toate acestea, spune psihologul, un copil care se dezvoltă în pușcărie ar putea rămâne cu sechele pentru toată viața.
„Ei sunt la etapa când memorează foarte repede. Ei, cu alte cuvinte, copie ceea ce facem noi. Dacă el vede că ai strigat, atunci el, la fel, o să strige în acel moment. Personal cred că, chiar dacă a fost ce a fost, iar copilului îi este mai bine lângă mamă, dacă ar avea cu cine lăsa copii acasă, ar fi bine să o facă. Să crească în familie. Aceste locuri (de detenție - n.n.) influențează, dar depinde de mame și de restul familiei ca să-i integreze ulterior în societate”, declară psihologul.
© Sputnik / Anatolii KiriakPenitenciarul Rusca
Penitenciarul Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2021
Penitenciarul Rusca

Bugetul 2021 pentru îngrijirea acestor copii

"Sumele de bani preconizate pe această categorie de cheltuieli se distribuie pe articolele destinate achiziționării produselor alimentare, bunurilor de îngrijire personală, lenjerie de pat și altele. Astfel, pentru anul bugetar 2021, au fost încheiate contracte de achiziționare a produselor alimentare (crupe în asortiment, pește și carne, produse lactate, fructe uscate, grăsimi vegetale) în suma de 33 de milioane de lei”, se arată în răspunsul oferit pentru Sputnik Moldova de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit ANP, sursele financiare din care sunt achiziționate alimente sunt alocate pe perioada întregului an. Livrarea produselor se face periodic, pentru a exclude alterarea acestora.
În același răspuns se menționează şi faptul că, „în caz de necesitate, precum și în cazul în care ANP, în calitatea sa de autoritate contractantă nu achiziționează unele bunuri, (produse alimentare) se alocă bani instituțiilor penitenciare pentru a achiziționa separat aceste bunuri.”
Potrivit legislației în vigoare, condamnatele au dreptul să fie însoțite după gratii de copii care nu au împlinit vârsta de trei ani.
Ulterior, copiii revin în familie, dar dacă acest lucru nu este posibil, copii ajung în centrele speciale de plasament.
© Sputnik / Anatolii KiriakPenitenciarul Rusca
Penitenciarul Rusca - Sputnik Moldova, 1920, 15.09.2021
Penitenciarul Rusca
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала