Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova, 1920
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Noul Cod Feroviar, votat în prima lectură: Ce prevede

© Sputnik / Mihai CarausCalea ferata Chisinau
Calea ferata Chisinau  - Sputnik Moldova, 1920, 23.09.2021
Deputații au examinat și votat în prima lectură proiectul noului Cod al Transportului Feroviar.
CHIȘINĂU, 23 sept – Sputnik. Cu votul a 58 de deputați, Proiectul noului Cod al Transportului Feroviar a fost votat în prima lectură. Acest proiect a fost elaborat de Guvernul Republicii Moldova și aprobat de miniștri în cadrul ședinței din 25 august.
Calea ferata - Sputnik Moldova, 1920, 25.08.2021
Politică
Guvernul Gavrilița a aprobat un nou Cod al transportului feroviar: Ce prevede acesta
Potrivit autorilor, noul Cod al Transportului Feroviar va duce la eliminarea monopolului Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” pe piața serviciilor feroviare. Astfel, „infrastructura va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați”.
„O parte a infrastructurii feroviare, liniile de cale ferată închise pentru transportul public, pentru care nu există interesul statului de a le exploata, poate fi supusă privatizării cu excluderea din lista bunurilor publice cu excepția liniilor feroviare de tranzit și celor internaționale. Infrastructura feroviară privată este gestionată de posesorii sau administratorii acesteia sub propria răspundere”, este precizat în proiectul noului Cod.
Ce ține de serviciile de transport pasageri, proiectul prevede acordarea serviciilor de transport pasageri, modul de deservire, mecanismul de compensare și alte aspecte legate de protecția drepturilor consumatorilor în acest domeniu. Așadar, în procesul de transport feroviar, pasagerii sunt în drept:
să achiziționeze documente de călătorie (bilete) pentru destinația, cursa și locul dorit în limita disponibilității, prin modalitățile și mijloacele disponibile ale întreprinderii feroviare
să transporte în mod gratuit un copil, dacă acesta nu ocupă un loc separat, şi mai mulți copii cu tarif redus pentru locurile ocupate. Categoriile de vârstă pentru copii care pot fi transportați în mod gratuit și pentru care se aplică tarif redus se stabilesc prin regulile aprobate de Guvern
să ia cu sine (pe lângă lucruri mărunte) bagaje de mână, ale căror dimensiuni şi masă sînt stabilite de regulile aprobate de Guvern
să fie compensați de întreprinderea feroviară în cazul cursei feroviare anulate, întârzierilor sau pierderii bagajelor. Mărimea și condițiile de compensare a pasagerilor se stabilesc prin regulile aprobate de Guvern
să beneficieze de condiții adecvate de acces la serviciile de transport feroviar. Condițiile de acces includ accesul în gări, pe peroane și în trenuri al pasagerilor și în special accesul persoanelor cu dizabilități
să aibă acces la informațiile relevante privind serviciile de transport feroviar prestate de întreprinderile feroviare și condițiile de utilizare a acestora.
Totodată, în procesul de transport feroviar, pasagerii sunt obligați să respecte ordinea publică, regulile de comportament în tren, în încăperile din gară şi să nu producă daune bunurilor transportului feroviar.
железная дорога - Sputnik Moldova, 1920, 21.08.2021
Societate
A delapidat peste un milion de lei de la Calea Ferată din Moldova: Schemă deconspirată
Proiectul Codului a fost elaborat întru implementarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, dar și altor acorduri semnate de țara noastră cu partenerii europeni.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала