Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova, 1920
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Astăzi va fi examinată moțiunea simplă înaintată împotriva ministrului Justiției

© Sputnik / Miroslav RotariSergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco - Sputnik Moldova, 1920, 21.10.2021
Urmăriți-ne pe
Deputații se vor întruni astăzi în ședință. Ordinea de zi a fost aprobată marți de către membrii Biroului Permanent.
CHIȘINĂU, 21 oct – Sputnik. Moțiunea simplă înaintată împotriva ministrului Justiției va fi examinată în cadrul ședinței Parlamentului din 21 octombrie, care va începe la ora 11:00. Moțiunea a fost inițiată săptămâna trecută de către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.
Totodată, vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la avocatură, dar și Regulamentului Parlamentului.
De asemenea, în prima lectură va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea amendamentelor la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanțare în vederea implementării Proiectului ”Livada Moldovei”.
Proiectul moțiunii a fost prezentat în data de 14 octombrie de socialistul Vasile Bolea de la tribuna Parlamentului. El a acuzat guvernarea de ingerință în domeniul justiției și s-a referit în context la reținerea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, care în viziunea opoziției s-a făcut cu grave abateri.
„Înaintăm o moțiune simplă asupra politicilor în domeniul justiției. Tot ce face guvernarea PAS este o încercare să ne arunce în trecut, așa cum a fost în perioada statului capturat”, a spus Vasile Bolea.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore. Arestarea procurorului general a provocat mai multe acțiuni de protest la Comrat și Chișinău.
Vasile Bolea - Sputnik Moldova, 1920, 14.10.2021
Politică
Comuniștii și socialiștii au înaintat moțiune simplă împotriva politicilor din justiție
Cea mai gravă învinuire care îi este adusă lui Stoianoglo ține de modificarea cadrului legal prin care a facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari. I se mai încriminează că, fiind președinte al comisiei parlamentare, ar fi introdus un amendament la legea cu privire la spălarea de bani, ceea ce a dus la favorizarea spălării banilor. De fapt, amendamentul a venit de la Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei.
Procurorul general suspendat pledează nevinovat și se arată revoltat de învinuirile care i se aduc.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала