Oameni in etate - Sputnik Moldova, 1920
Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Incendiul de la Buiucani a fost localizat: Un pompier a avut de suferit - VIDEO

© Sputnik / Evghenii PanasencoIncendiu pe strada Ion Pelivan
Incendiu pe strada Ion Pelivan - Sputnik Moldova, 1920, 23.10.2021
Urmăriți-ne pe
Incendiul care a izbucnit la mansarda unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei a fost localizat. Pompierii fac eforturi acum pentru a lichida flăcările în totalitate.
CHIȘINĂU, 23 oct - Sputnik. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că incendiul puternic care a izbucnit în această după-amiază la mansarda unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei a fost localizat. Pompierii sunt încă la fața locului pentru a lichida arderea și pentru a spăla și demonta construcția mansardei.
IGSU a precizat că, în momentul intervenției, un pompier s-a ales cu traumatisme și a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă, pentru a primi îngrijiri medicale. Ofițerul de presă al IGSU a precizat că acesta se afla în afara oricărui pericol. Alte victime nu au fost înregistrate.
Totodată, IGSU a menționat că suprafața afectată de foc este de circa 800 de metri pătrați.
Aceste precizări vin în contextul izbucnirii incendiului într-o mansardă a unui bloc de locuit din sectorul Buiucani al Capitalei.
Și reprezentanții Primăriei au venit cu o reacție la cele întâmplate și au menționat într-o postare pe pagina de Facebook a instituției că responsabilii preturii și primăriei sunt mobilizați, iar locatarii mansardei vor fi cazați pentru a nu rămâne pe drumuri.
Amintim că în această după-amiază, în jurul orei 13:30, un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din sectorul Buiucani al Capitalei. 70 de pompieri și salvatori sunt la fața locului pentru a stinge flăcările.
Potrivi ofițerului de presă al IGSU Liliana Pușcașu, focul ar fi izbucnit într-un apartament de la etajul șase al blocului de locuit, iar ulterior flăcările s-au răspândit pe întreaga mansardă.
Un incendiu similar s-a produs în anul 2014 în sectorul Botanica al Capitalei. Atunci 28 de apartamente de la mansarda unui bloc au fost mistuite de flăcări.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала