Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova, 1920
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Se așteaptă scumpiri în lanț: Tarifele la energia termică, apă și canalizare vor crește

© Sputnik / СтрингерContor
Contor - Sputnik Moldova, 1920, 10.11.2021
Urmăriți-ne pe
Șeful Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Octavian Calmîc, susține că în următoarea perioadă se așteaptă scumpiri în lanț.
CHIȘINĂU, 10 nov - Sputnik. Majorarea prețului la gaze naturale va provoca scumpirea tarifului la energia termică, apă și canalizare. Declarația a fost făcută de șeful ANRE, Octavian Calmîc, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune din țară.
Asta după ce marți Consiliul de administrație al ANRE a aprobat tariful provizoriu reglementat pentru furnizarea gazelor naturale propuse de Moldovagaz. Acesta prevede ca cetățenii vor achita un tarif de 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaze naturale începând cu 1 noiembrie.
"Suntem în fața mai multor evenimente care urmează să aibă loc. În luna noiembrie practic suntem ocupați cu tarifele la gaze, luna decembrie cu tarifele pentru energia termică, începând cu anul viitor cu tarifele pentru energia electrică. Intrăm într-o activitate activă și probabil vor fi mai multe decizii sensibile din punct de vedere politic și social, posibil și nepopulare, cu temei cert că vor fi majorări, având în vedere majorările care sunt la gaz", a spus Calmîc.
Potrivit șefului ANRE, de prețul la gazele naturale este legat și prețul la alte servicii comunale.
"Este o legătură directă între prețul la gazele naturale și energia termică. Sigur asta va provoca pe lanț și tarifele pentru apă și canalizare", a mai spus Calmîc.
Газовый счетчик - Sputnik Moldova, 1920, 09.11.2021
Societate
Ultima oră: ANRE a aprobat noile tarife la gazele naturale
Amintim că pe 9 noiembrie ANRE a aprobat tariful provizoriu reglementat pentru furnizarea gazelor naturale propuse de Moldovagaz. Astfel, moldovenii vor achita de peste două ori mai mult decât până acum, adică de la 4,30 lei pentru un metru cub de gaze la 10, 26 lei. Acest tarif este unul provizoriu, iar până la sfârșitul lunii urmează să fie aprobat prețul final pentru un metru cub de gaze naturale.
Proiectul Moldovagaz privind prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru anul 2021, a fost votat cu unanimitate de către ANRE, fără nicio modificare.
Tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă (tariful pentru consumatori), se propune să fie majorat de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi.
”Scopul nostru a fost să prognozăm situația pentru o perioadă mai lungă, ca să nu solicităm în fiecare lună o ajustare a tarifului. Noi am acoperit o perioadă de aproximativ 14 luni. Însă dacă dinamica și pe piața petrolului, și a prețurilor spot la gazele naturale va fi una pozitivă, Moldovagaz se va adresa bineînțeles în vederea ajustării tarifelor”, a explicat Ceban.
Astăzi, cabinetul de miniștri condus de Natalia Gavrilița se întrunește în ședință unde cel mai probabil vorbi despre mecanismul compensațiilor la gaze naturale pentru consumatori.
În cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, Dan Perciun, a declarat că există două mecanisme de bază în ceea ce ține de acordarea compensațiilor. În primul rând ar fi vorba de majorarea compensațiilor pentru perioada rece a anului. La fel, potrivit lui Perciun, va crește și numărul familiilor care vor beneficia de acest ajutor, iar cifra se ridică la sute de mii de familii. Al doilea mecanism pe care Guvernul ar putea să-l anunțe în cadrul ședinței de mâine ar fi compensarea nemijlocit în facturi.
Precizăm că Republica Moldova a semnat prelungirea contractului de furnizare a gazelor naturale cu Gazprom pentru o perioadă de cinci ani. Prețul pentru luna noiembrie este de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Заседание правительства Молдовы 19.08.2021  - Sputnik Moldova, 1920, 10.11.2021
Politică
Ședință la Guvern: Ar putea fi anunțat mecanismul compensațiilor pentru gaze
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала