Микрофон в студии радио Sputnik - Sputnik Moldova, 1920
Analize și opinii
Pe site-ul Sputnik Moldova găsiți întotdeauna comentarii ale experților cu privire la evenimentele politice de actualitate, precum și analize ale fenomenelor sociale și economice care se produc în țară.

Inflația crește rapid în Moldova: Produsele alimentare se scumpesc cel mai mult

© Photo : Guvernul Republicii MoldovaOamen din raionul Briceni, Republica Moldova
Oamen din raionul Briceni, Republica Moldova  - Sputnik Moldova, 1920, 12.11.2021
Urmăriți-ne pe
Inflația poate atinge proporții alarmante. Indicatorul este de aproape 9% în octombrie și aceasta fără a include scumpirea gazelor. Prețurile la produsele alimentare au înregistrat cele mai mari creșteri din ultimii ani. Iată cum comentează experții economici.
CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. Rata anuală a inflației a ajuns la 8,81% în luna octombrie, fiind în creștere cu mai mult de 2% comparativ cu octombrie. În septembrie, inflația a constituit 6,68%, iar în august era de 4,64%. Banca Națională a Moldovei (BNM) consideră că o rată a inflației de 5%, (plus, minus 0,5%) este optimă pentru economia Moldovei.
BNM apreciază că inflația va crește până în iulie 2022 mai puternic decât se aștepta la începutul anului 2021. Majorarea prețurilor, potrivit BNM, este provocată în special de presiunile inflaționiste neașteptat de mari din exterior – prețurile cresc semnificativ la nivel internațional.
legume - Sputnik Moldova, 1920, 06.11.2021
Economie
Creștere record a prețurilor la produsele agricole în Moldova, în ianuarie-septembrie 2021

Rata inflației nu reflectă încă scumpirea gazelor naturale

Și experții de la BNM în ultimul raport asupra inflației, și analiștii economici apreciază că inflația poate atinge un nivel de 14-15% și chiar mai mult. Un asemenea nivel al inflației este considerat „alarmant” de către economiști.
Expertul economic Veaceslav Ioniță a comentat pe blog că „cel mai probabil, anul 2021 îl vom finaliza cu o inflație de 2 cifre, de peste 10%” și că valoarea de 8,81% este cea mai înaltă rată a inflației din ultimii șase ani. În plus, indicatorul inflației pe octombrie n-a inclus scumpirea gazelor naturale, a subliniat expertul.
Наталья Гаврилица - Sputnik Moldova, 1920, 10.11.2021
Economie
Gavrilița a explicat cum va fi compensată majorarea tarifelor la gaz

O inflație de peste 12% este „prea mare”

Expertul economic Viorel Gîrbu a apreciat, solicitat de corespondentul Sputnik, că „totuși, o rată a inflației de peste 12% este una prea mare”.
„Este firesc ca inflația să crească spre finele anului, în special la produse agricole. Totuși, rata de peste 12 procente este una prea mare. Presupun că este o influență a evoluțiilor pe plan mondial, în special pentru mărfurile nealimentare. La această rată se va adauga în scurt timp și creșterea prețurilor serviciilor”, a spus Viorel Girbu.
Viorel Gîrbu le-a recomandat cetățenilor să-și gestioneze cu prudență bugetele proprii și ale familiilor, să fie atenți pe ce-și dau banii pentru că situația social-economică este dificilă și încă se mai poate complica.
„Mărimea șocului aferent prețurilor reglementate depinde și de măsurile compensatorii ale Guvernului. Riscurile și incertitudinile vor persista și în perioada următoare. Acestea sunt legate de majorarea prețurilor internaționale la resursele energetice și alimentare, diminuarea activității de producere, iar la nivel local de o serie de factori, cum ar fi condițiile climaterice, evoluția situației pandemice și magnitudinea ajustării tarifelor finale”, a anunțat BNM în cel mai recent raport asupra inflației, din 5 noiembrie.
Trader John Santiago, center, works on the floor of the New York Stock Exchange - Sputnik Moldova, 1920, 08.11.2021
Economie
Cutremur financiar: „Avem toate ingredientele” - fostul bancher Jean-Michel Naulot

Sărbătorile de iarnă pot accelera creșterea inflației?

Tradițional, în preajma sărbătorilor de iarnă, moldovenii aflați la muncă peste hotare trimit mai mulți bani acasă și, astfel, moldovenii dispun de mai mulți bani pentru cheltuieli. L-am întrebat pe expertul economic dacă și acest factor va accelera creșterea inflației.
„Teoretic - da, creșterea consumului duce la creșterea inflației. Dar se poate întâmpla și situația în care banii trimiși vor compensa pierderea din puterea de cumpărare care se produce actualmente ca urmare a unei rate înalte a inflației”, a răspuns Viorel Gîrbu.
Regele Mihai - Sputnik Moldova, 1920, 25.10.2021
Economie
Poşta Moldovei a pus în circulație ștampila poștală „Regele Mihai I al României” - FOTO

Record sumbru: Produsele alimentare s-au scumpit cu 4% într-o lună

Și Biroul Naţional de Statistică (BNS) a informat că prețurile medii de consum au crescut cu 8,81% într-un an, din octombrie 2021 până în octombrie 2020. Produsele alimentare s-au scumpit cu tocmai 12,73% în octombrie 2020 - octombrie 2021, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,02%, iar tarifele la serviciile prestate populaţiei s-au majorat cu 1,64%.
Față de septembrie 2021, preţurile medii de consum au crescut cu 2,12% în luna octombrie 2021 – este cea mai mare creștere lunară a indicelui prețurilor de consum din ultimii 11 ani, potrivit expertului Veaceslav Ioniță.
Într-o lună, produsele alimentare s-au scumpit cu 4,03%, cele nealimentare - cu 1,62%, iar serviciile prestate populației - cu 0,17%. Din nou, avem un anti-record al ultimilor 21 de ani, a semnalat analistul econimic.
„Locomotiva creșterilor de până în prezent o reprezintă produsele alimentare, care în luna octombrie s-au scumpit cu 4%, ceea ce este un record absolut pentru ultimii 21 ani”, a scris pe blog expertul economic. O scumpire mai mare s-a produs în 2000, când în luna iunie prețul la produsele alimentare a urcat cu 7%, a precizat Veaceslav Ioniță.

Ce produse alimentare s-au scumpit cel mai mult în octombrie

În octombrie 2021, comparativ cu septembrie 2021, dintre produsele alimentare s-au scumpit cel mai mult legumele – cu 21,8%, potrivit BNS.
În special, prețul la tomate s-a majorat - cu 66,7%, la castraveți – cu 54,8%, la ardei grași, vinete, dovlecei proaspeți – cu 19,0%, la usturoi – cu 5,5%, la cartofi – cu 16,4%, la pepeni verzi și galbeni – cu 13,7%, la ciocolată, bomboane de ciocolată și alte produse din cacao – cu 13,3%, la bomboane, caramele, zefir, halva – cu 8,6%, nuci – cu 8,1%, la făină de porumb – cu 4,5%, la ouă de găină – cu 4,3%, la unt – cu 3,7%, la crupe – cu 3,3%, la lapte şi produse lactate – cu 3,2%.
Preparatele şi conservele din carne s-au scumpit puțin, cu doar 1,1%, iar mierea de albine - cu 1,2%.
Octavian Calmîc  - Sputnik Moldova, 1920, 11.11.2021
Politică
Când își va da demisia conducerea ANRE? Iată ce spune Octavian Calmîc

Rezervele valutare ale BNM au trecut de 4 miliarde de dolari

Rezervele valutare ale BNM au atins un nou nivel-record în octombrie 2021, depășind în premieră suma de 4 miliarde de dolari americani.
Pe 29 octombrie 2021, activele oficiale de rezervă ale BNM au constituit 4 miliarde 48 de milioane 300 mii de dolari SUA (4 048,30 mil. dolari SUA), a precizat BNM.
Recordul a fost atins după ce rezervele valutare au crescut într-o lună cu 86,48 de milioane de dolari americani, după recepționarea unui suport bugetar acordat de UE, în valoare de 99,49 milioane dolari.
Piața valutară internă este calmă. Intervențiile BNM pe piața valutară internă au fost minime în octombrie – instituția a vândut valută echivalând cu un milion de dolari americani.
Totodată, BNM a câștigat în octombrie 1,42 milioane de dolari din aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA.
Bordel - Sputnik Moldova, 1920, 11.11.2021
Societate
Oferta unui bordel: 30 de minute gratuite în schimbul vaccinării
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала