Флаги Молдовы и России - Sputnik Moldova, 1920
Moldova și Rusia
Sputnik Moldova vă prezintă informații și analize despre dezvoltarea relațiilor bilaterale pe agenda autorităților din Rusia și Moldova

Ministerul rus de Externe: Rusia - hotărâtă să continue cooperarea bilaterală cu Moldova

© Sputnik / Natalia Seliverstova / Trecere la banca de fotografiiMinisterul de Externe al Federației Ruse
Ministerul de Externe al Federației Ruse - Sputnik Moldova, 1920, 16.11.2021
Urmăriți-ne pe
Ministerul rus de Externe speră că Chișinăul va putea menține un echilibru în cooperarea cu structurile eurasiatice și UE, și nu va face parte din niciun bloc.
CHIȘINĂU, 16 nov – Sputnik. Federația Rusă este hotărâtă să continue cooperarea bilaterală cu Republica Moldova pe principiile pragmatismului și luării în considerare reciprocă a intereselor. Declarația a fost făcută de Ministerul Afacerilor Externe din Rusia, în contextul vizitei oficiale de lucru la Moscova al ministrului moldovean de Externe, Nicu Popescu.
”Sperăm că Chișinăul va putea menține un echilibru în cooperarea cu structurile de integrare eurasiatică și Uniunea Europeană și nu va face parte din niciun bloc”, se menționează în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe din Rusia.
Declarația a fost făcută în contextul în care Tratatul de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Federația Rusă expiră pe 19 noiembrie.
”Deși în ultimii 20 de ani au avut loc schimbări semnificative în cooperarea moldo-rusă, acest document universal își păstrează semnificația, permițând dezvoltarea în continuare a dialogului bilateral în interesul îmbunătățirii bunăstării și securității Rusiei și Moldovei”, se menționează în comunicat.
Totodată, Ministerul rus de Externe a dezvăluit detaliile întâlnirii dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și șeful Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
Potrivit Ministerului de Externe, Popescu va vizita Moscova în perioada 16-17 noiembrie, la invitația lui Lavrov. Ministerul rus de Externe a subliniat că aceasta este prima vizită în Rusia a ministrului moldovean de Externe, Nicu Popescu, după învestirea noului guvern al Republicii Moldova, format în urma rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate.
Mâine, în cadrul întrevederii dintre Lavrov și Popescu va fi semnat un plan de acțiuni cu privire la activitățile comune ale celor două ministere.
În continuare, departamentul a precizat că Federația Rusă este hotărâtă să restabilească dinamica pozitivă a comerțului bilateral, care în 2020 a scăzut cu 20,3% și a constituit 1,3 miliarde dolari (exporturile rusești au scăzut cu 24,1% la 954,1 milioane dolari, importurile din Moldova - cu 22,3% până la 353 milioane dolari).
În același timp, potrivit Ministerului de Externe, este așteptat un schimb aprofundat de opinii pe teme de actualitate de pe agenda internațională, precum și interacțiunea dintre cele două țări pe platforme multilaterale, inclusiv ONU, OSCE, CSI, OCEMN și alte formate.

„Bineînțeles, în centrul atenției va fi situația de ține de reglementarea transnistreană privită sub aspectul depășirii stagnării în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol, intensificarea activității în formatul multilateral 5+2, promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între malurile Nistrului”, a adăugat Ministerul de Externe al Federației Ruse.

În concluzie, Ministerul rus a subliniat că se așteaptă ca vizita lui Popescu să contribuie la consolidarea tendinței recente de renaștere a dialogului moldo-rus, la dezvoltarea relațiilor bilaterale și la soluționarea problemelor existente.
De menționat că la începutul lunii noiembrie, șeful statului nostru, Maia Sandu, a declarat că nu recunoaște statutul de observator al Republicii Moldova în Uniunea Economică Euroasiatică.
Nicu Popescu și Serghei Lavrov, imagine din arhivă - Sputnik Moldova, 1920, 16.11.2021
Moldova și Rusia
Programul vizitei ministrului Popescu la Moscova: Întâlniri cu Lavrov și Kozak
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала