Editorialist
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Cum aparatul Su-35S a devenit “asasinul” portavioanelor

© Sputnik / Виталий Белоусов / Trecere la banca de fotografiiСу-35С
Су-35С - Sputnik Moldova, 1920, 02.12.2021
Urmăriți-ne pe
Integrarea rachetei de croazieră cu o precizie înaltă H-35U cu avionul de vânătoare greu Su-35S de generația 4++ va permite distrugerea orice ținte maritime la o distanță de peste 500 de kilometri de punctul de lansare.
În același timp, va consolida apărarea frontierelor Rusiei în regiunea Mării Negre, Mării Baltice, zona Arctică și Extremul Orient.
După o serie de teste, racheta H-35U cu rază lungă de acțiune a intrat oficial în arsenalul celui mai puternic avionul de vânătoare rusesc. Integrarea H-35U în sistemul de arme ale Su-35S a devenit posibilă din contul unor elemente ale construcției rachetei și a softului. Sarcina s-a dovedit dificilă, pentru că racheta are dimensiuni destul de mari: o lungime de aproximativ 4 metri, iar masa – 550 kilograme.
Cu o vizibilitate redusă pentru radarele unui eventual inamic H-35U se află în dotarea câtorva proiect ale navelor rusești, avioane de asalt, este utilizată de sistemele de rachetă de coastă „Bal”. Totuși integrarea cu posibilitățile fantastice ale Su-35S reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea și utilizarea în luptă.
Frăția de arme a rachetelor H-35U și avioanele Su-35S va asigura o sporire calitativă a securității Rusiei și aliaților ei.
Distrugătorul de rachete american „Donald Cook” în portul din Odesa - Sputnik Moldova, 1920, 30.11.2021
Editorialist
Sunt gata distrugătoarele forțelor navale ale SUA să lupte pentru Ucraina?

Racheta invizibilă

Racheta H-35U este cunoscută de cei care ne citesc mai des, pentru că este utilizată de sistemul de rachete de coastă Bal, despre care Sputnik a mai relatat cu alte ocazii. Testele versiunii îmbunătățite cu rază lungă de acțiune a H-35U au confirmat capacitatea ei de a lovi țintele de pe apă de la o distanță de peste 500 de kilometri. În același timp, noul sistem de orientare va permite distrugerea unor obiective bine protejate și pe uscat. Caracteristicile noii versiuni modificate au permis apropierea ei de puterea rachetei supersonice P-800 Oniks, cu o rază de acțiune de 800 de kilometri, a sistemului de coastă „Bastion”.
Îmbinarea vitezei înalte, puterii, invizibilității și exactității tragerii la țintă îi conferă H-35 titlul de “campion mondial”. Racheta de croazieră anti-navă cu un sistem de orientare combinat și cu o masă de decolare de peste o jumătate de tonă zboară spre țintă cu o viteză de 300 de metri pe secundă, la o înălțime de 4 metri deasupra apei. Pe segmentul final coboară la 2 metri, în zona invizibilă pentru sistemele de apărare antiaeriană a inamicului. Acționează conform principiului “ai tras – ai uitat”. Focoasa cu o masă de 145 de kilograme poate scufunda un distrugător sau o fregată, iar o salvă cu câteva rachete de acest fel poate distruge un portavion.
Familia rachetelor H-35 își demonstrează în mod stabil eficiența de luptă în timpul lansărilor în Mările Barents, Neagră, Ohotsk, Japoneză. Forțele Navale ale Rusiei dispune astăzi de 40 de sisteme de lansare autopropulsate Bal cu opt rachete fiecare – e o garanție a securității frontierelor maritime ale Rusiei, cu o întindere de peste 38 de mii de kilometri.
Amplasarea suplimentară a H-35U la bordul cel puțin cincizeci de avioane de vânătoare grele Su-35S ale Forțelor Aerospațiale ale Rusiei va asigura un salt calitativ al puterii de foc și va extinde semnificativ zona de atac în Oceanul Planetar. În cazul unor acțiuni militare, grupurile de portavioane de atac ale eventualului inamic nu se vor putea apropia de țărmurile Rusiei la o distanță de utilizare a aviației de bord.
Uniunea Europeană - Sputnik Moldova, 1920, 26.11.2021
Editorialist
UE vrea să se răzbune pe SUA pentru „lovitura din spate”

Avion de vânătoare “extraterestru”

Avionul de vânătoare multirol greu supermanevrabil Su-35S este cea mai avansată tehnologic aeronavă a Forțelor Aerospațiale ale Rusiei (practic, în pragul generației a cincea), cu un potențial apropiat de Su-57. Cele două avioane au în comun motoarele AL-41F1S cu aprindere cu plasmă, o tracțiune de 14,5 tone și resursă de exploatare înaltă, un sistem digital de control, vector de tracțiune de toate aspectele. Aceste detalii permit atingerea unei viteze a sunetului cu utilizarea regimului de postcombustie.
Avionul Su-35S depășește semnificativ cei mai apropiați concurenți la viteză, manevrabilitate și poate purta la bord până la 8 tone de muniție. Inclusiv rachetele cu rază lungă de acțiune Kalibr-A și altele din clasa “aer-suprafață”. Viteza maximă este de 2500 de kilometri pe oră. Raza de luptă fără rezervoare de combustibil externe este de 1800 de kilometri.
Specialiștii străini atrag o atenție deosebită sistemul de radar a avionului, care “observă” avioanele inamicului de la o distanță de până la 400 de kilometri. Radarul cu banda L asigură Su-35 capacități unice împotriva avioanelor americane F-22 și F-35. Radarul Irbis poate urmări 30 de ținte aeriene și ataca simultan opt dintre acestea. Obiectivele maritime navale sunt mult mai contrastante și vulnerabile pentru radarul și armele Su-35S. Spre comparație – avionul de generația a cincea F-22 Raptor are o rază de detectare a țintelor aeriene de până la 225 de kilometri. Mai devreme, în cerul din Siria, Su-35 a capturat Raptor (în calitate de țintă), iar avionul american nu a reușit în același timp să detecteze “platforma rusească”.
Испытания противотанковых комплексов Джавелин на Украине - Sputnik Moldova, 1920, 24.11.2021
Editorialist
Când „Javelin” și „Stinger” nu aduc fericire: SUA împing Ucraina către un război cu Rusia
Nivelul de înalt de cunoaștere a situației de către pilotul avionului este asigurată de sistemul de recunoaștere optico-electronică și radiotehnică. Informația despre zbor este afișată pe ecranele LCD în regim de “imagine în imagine”. Rezolvarea sarcinilor de luptă este facilitată de “suportul smart” al sistemului de informație și control. Este posibilă organizarea unor acțiuni de grup în aer cu până la 16 avioane Su-35 cu un schimb automatizat de informație și de distribuire a țintelor.
Precum s-a menționat mai sus, avionul Su-35S a trecut “botezul în luptă” în Siria. Acolo, în condiții aspre, acesta și-a demonstrate eficacitatea și siguranța. În cadrul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei astăzi se află peste 60 de astfel de aeronave. Există și un interes sporit din partea cumpărătorilor străini: China a achiziționat 24 de unități ale Su-35, Indonezia a dat comandă pentru 11 avioane, plus contractele cu Algeria și Egipt.
La show-ul aerian de la Le Bourget, după demonstrarea rotației plate pe loc, fără a reduce în altitudine, avionul rusesc Su-35S a fost comparat cu un OZN.
Американские стратегические бомбардировщики B-1B Lancer - Sputnik Moldova, 1920, 25.11.2021
Editorialist
“Lovitură din două direcții”. Ce pun la cale SUA la frontierele Rusiei
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала