Парламент Республики Молдова - Sputnik Moldova, 1920
Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Bugetul de stat pentru anul 2022 a fost votat în lectura a doua

Ședința Parlamentului - Sputnik Moldova, 1920, 06.12.2021
Urmăriți-ne pe
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 a fost aprobat, astăzi, de deputați, în lectură a doua, cu 55 de voturi. Acesta prevede un deficit de peste 15,1 miliarde de lei.
CHIȘINĂU, 6 dec - Sputnik. Parlamentul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi proiectul legii bugetului de stat pentru 2022. Acesta prevede venituri de 50 de miliarde de lei, cheltuieli de 65,2 miliarde de lei și un deficit de 15,1 miliarde de lei.
Proiectul a fost dezbătut timp de câteva ore în plenul Parlamentului. Totuși, niciun amendament propus de deputații din opoziție nu a fost acceptat. Aceștia au cerut bani pentru reparația drumurilor, construcția apeductelor, reparația școlilor, grădinițelor și spitalelor, precum și pentru iluminarea stradală sau reparația caselor de cultură.
Înainte de procedura de vot, deputații din fracțiunea ”Șor” au anunțat că nu vor vota acest proiect de lege, fiindcă nu au fost acceptate amendamentele lor.
Și președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a menționat că nu vor susține proiectul.
În cele din urmă, proiectul a fost votat de 55 de deputați din PAS.
Pentru 2022 este prognozează o creștere economică de 4,5%, o inflație medie anuală de 6,9%, o majorare a exporturilor de 10,6% și a importurilor – de 5,1%, precum și o creștere a salariului mediu pe economie cu 10% față de anul curent.

Cele mai importante cheltuieli publice în 2022

Potrivit proiectului bugetului de stat, în 2022 fondul rutier va constitui 1,4 miliarde de lei. Defalcările anuale din volumul total al accizelor la produsele petroliere, cu excepția gazului lichefiat, nu vor depăşi 58%.
Fondul pentru eficienţă energetică va constitui 30 de milioane de lei, iar Fondul naţional pentru dezvoltare regională – 770 de milioane de lei.
Totodată, Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural va constitui 1,5 miliarde de lei. Repartizarea acestor alocații se va efectua în modul stabilit de Guvern.
Fondul ecologic naţional va constitui 250 de milioane de lei.
De asemenea, pentru formarea profesională a cadrelor didactice și de conducere din învățământul general vor fi alocate 2 milioane de lei, pentru dezvoltarea conținuturilor curriculare la disciplinele școlare din învățământul primar, gimnazial, liceal, incluși extrașcolar – în sumă de 9,5 milioane de lei, pentru implementarea standardelor minime educaționale – 2 milioane de lei și pentru consolidarea calității educației – 83312,7 mii de lei din contul împrumutului acordat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”.
Pentru compensarea parţială a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii care se plătesc de către organizaţiile şi întreprinderile Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” se va aloca suma de 793 de mii de lei, ale Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova –în 859,6 mii de lei şi ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova – 680,9 mii de lei.
De asemenea, Cabinetul de miniștri a prevăzut în bugetul de stat alocaţii pentru fondul de rezervă al Guvernului –în sumă de 500 de milioane de lei şi fondul de intervenţie al Guvernului –în sumă de 300 de milioane de lei.
Fluxul de știri
0
Mai întâi cele noiMai întâi cele vechi
loader
ÎN EMISIE
Заголовок открываемого материала