13:54 28 Noiembrie 2020
În direct
  • EUR20.51
  • USD17.23
  • RUB0.23
  • RON4.21
  • UAH0.61
Agricultură
Sa primesc un link scurt
57 0 0

Ajutorul promis de Federația Rusă pentru agricultorii din Republica Moldova, afectați de secetă, ar putea ajunge în scurt timp în țară.

CHIȘINĂU, 29 oct – Sputnik. Guvernul Republicii Moldova trebuie să aprobe un regulament privind repartizarea banilor veniți din partea Federației Ruse pentru susținerea agriculturii din Republica Moldova. Precizarea a fost făcută, de președintele Igor Dodon. Potrivit acestuia, sprijinul respectiv va fi oferit în special pentru grupa a doua de culturi cerealiere, întrucât pentru prima grupă a fost acordat suport din partea statului.

„În grupa a doua intră agricultorii cu porumb și floarea soarelui. Este vorba de aproximativ 800 de mii de hectare cu aceste culturi, care au fost afectate în proporție de 60%”, a menționat Dodon.

El mai spune că sprijinul va fi acordat în două etape. Toamna, fermierii vor primi motorină pentru prelucrarea terenurilor. Astfel, agricultorii ar putea primi până la 30 de litri per hectar. În primăvară se propune acordarea ajutorului pentru procurarea semințelor.

Șeful statului menționează că donația din partea Federației Ruse ar putea ajunge în Republica Moldova în următoarele săptămâni. Chiar și așa, președintele spune că va mai fi nevoie de cel puțin o sută de milioane de lei pentru compensațiile la motorină.  

Amintim că Federația Rusă a decis să acorde un sprijin pentru agricultorii din Republica Moldova, afectați grav de secetă. Este vorba de motorină în valoare de aproximativ 5,4 milioane de euro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Agricultură, motorină, cisterna cu motorina

Știrile Zilei