09:20 20 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.50
  • RUB0.29
  • RON4.07
  • UAH0.72
Analitică
Sa primesc un link scurt
218 0 0

Invitații Radio Sputnik Aneta Zasavițchi și Veaceslav Kunev, reprezentanți ai mediului de afaceri, au comentat intenția Ministerului Finanțelor de a dubla un impozit pentru industria hotelieră și cea a restaurantelor.

CHIȘINĂU, 5 aug – Sputnik, Eleonora Lisnic. Industria HoReCa (hotele, restaurante, cafenele) va falimenta, dacă din 1 ianuarie 2020 îi va fi aplicată o Taxă pe Valoare Adăugată (TVA) de 20%, a declarat, în studioul Radio Sputnik, Aneta Zasavițchi, președintele Asociației Naţionale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova.

Reamintim că Ministerul Finanțelor a anunțat, la 23 iulie, revenirea la TVA-ul de 20% pentru sectorul HoReCa, așa cum era până la 1 octombrie 2018, decizia fiind convenită cu FMI.

După reacția de nemulțumire a reprezentanților HoReCa, sector cu aproximativ 40 de mii de angajați, președintele Igor Dodon a declarat că decizia trebuie discutată de reprezentanții Guvernului cu antreprenorii din industria hotelelor, restaurantelor și cafenelelor.

O asemenea discuție a avut loc, inclusiv cu participarea unor reprezentanți ai FMI, dar nu este clar dacă Ministerul Finanțelor își va revedea decizia, potrivit Anetei Zasavițchi.

În cazul unui TVA de 20%, sectorul HoReCa va fi nevoit să ridice prețurile, existând riscul să-și piardă clienții, „care nu vor fi de acord să scoată mai mulți bani din buzunare”, iar angajații să rămână șomeri, a menționat Aneta Zasavițchi.

„În urma acestor majorări, vom pierde turiști. Ce vor face pensiunile din Orheiul Vechi? Au fost investiți atât de mulți bani pentru a crea un brand și a atrage turiști”, a atenționat Aneta Zasavițchi.

În România și Ucraina TVA-ul pentru HoReCa este de câteva ori mai mic, astfel încât mediul dificil din Republica Moldova îi poate determina pe investitori să aleagă alte țări, apreciază antreprenorii din sector.

Ministerul Finanțelor a acceptat recomandările FMI fără a consulta opinia mediului de afaceri, iar lipsa unui dialog între antreprenori și guvernare este periculoasă și alarmantă, a declarat, la Radio Sputnik, Veaceslav Kunev, membru al Consiliului economic de pe lângă șeful statului.

„În lipsa dialogului, nu înțelegem ce se întâmplă. Cum poți investi într-o țară în care pur și simplu te poți pomeni pus în fața faptului că trebuie să te conformezi unei decizii impuse de FMI?”, a întrebat retoric Veaceslav Kunev.

„Când a fost anunțată majorarea impozitelor, s-a argumentat că fosta guvernare a majorat cheltuielile bugetare fără a avea o acoperire a acestora. Acum devine clar că business-ul trebuie să achite prețul acelei reforme”, a conchis Kunev.

Modificările fiscale anunțate de ministrul Finanțelor

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat, la 23 iulie, că, din 1 ianuarie 2020, pentru a spori veniturile la Buget, unele taxe vor fi majorate, iar anumite scutiri fiscale vor fi excluse.

Ministrul a declarat că Guvernul va lua o serie de măsuri fiscale noi, coordonate cu FMI, pentru a acoperi „cheltuielile neplanificate pentru Legea salarizării”.

Tichetele de masă ar urma să fie supuse impozitelor, iar scutirile la plata impozitelor pentru câștigurile la jocurile de noroc să fie anulate.

A mai fost anunțată renunțarea la scutirile de impozite la produsele petroliere comercializate în zonele de control vamal, la cota redusă de 10% la TVA pentru sectorul HORECA, limitarea vânzărilor neimpozabile în regim duty-free.

Ar mai urma să fie eliminate unele consecințe ale amnistiei fiscale anunțate de fosta guvernare, inclusiv interzicerea controalelor fiscale pentru intervalul de până la 1 ianuarie 2018, iar persoanele cu un venit lunar de 20 de mii de lei și mai mult să nu mai beneficieze de scutire personală la plata impozitelor pe venit.

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor a anunțat majorarea accizelor la produsele din tutun și taxele pentru poluarea mediului.

Tematic

La ce să fim atenți când cumpărăm torturi pe Internet: Avertisment oficial
Tagurile:
turiști, Moldova, Cazare, mancare


Știrile Zilei