22:41 12 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.22
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.71
Drapele

Rolul marilor puteri în păstrarea coaliției PSRM - ACUM - primele reacții: ”Susținem ...”

© Sputnik / Miroslav Rotari
Analitică
Sa primesc un link scurt
32520

În luna iunie, la crearea coaliției dintre PSRM și Blocul ACUM, factorul extern a avut un cuvânt greu de spus.

CHIȘINĂU, 8 nov - Sputnik. Factorul extern a avut un cuvânt greu de spus în procesul de formare a coaliției de la Chișinău dintre PSRM și Blocul ACUM. Mai mult, datorită SUA, UE și Rusiei a fost posibilă ieșirea din situația tensionată în care s-a pomenit Republica Moldova acum exact cinci luni.

După ce ministrul Justiției a anunțat că a anulat concursul de preselectare a procurorului general, iar premierul Maia Sandu a declarat că Guvernul își va angaja răspunderea pentru înaintarea candidaților la șefia PG, ambasadorii SUA și UE au fost surprinși ieșind din clădirea Guvernului.

Joi, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu 38 de ambasadori străini acreditați în Republica Moldova. Întâlnirea a avut loc în contextul ultimelor evoluții în procesul de reformare a justiției, anunță guvernul printr-un comunicat.

În cadrul întrevederii, Maia Sandu a menționat că obiectivul său de bază este să se asigure că următorul Procuror General este independent și integru.

”Am reiterat că reforma justiției continuă să fie prioritatea numărul unu a Guvernului și că fără deblocarea situației în acest domeniu nu vor putea fi înregistrate progrese semnificative nici în celelalte domenii de dezvoltare a țării noastre”, menționează Sandu.

Înainte de asta, 50 de ambasadori s-au întâlnit cu șeful statului, Igor Dodon, subiectul fiind, la fel, situația creată în jurul reformei justiției.  

”Am subliniat faptul că Administrația Președintelui optează pentru menținerea stabilității social-politice, dar, totodată, consideră că toate acțiunile forțelor politice ale țării trebuie să respecte cadrul constituțional, fără a încălca principiile unui stat de drept”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Ținând cont de cuvântul greu pe care l-au avut de spus forțele externe în procesul de creare a coaliției PSRM-ACUM, multă lume se întreabă care va fi poziția lor de această dată. Politologul Angela Colațchi a declarat pentru Sputnik Moldova că rolul factorului extern este unul care nu poate fi neglijat.

”Factorul extern a creat anumite condiții pentru formarea acestei majorități. Cred că deocamdată toate părțile s-au informat despre situația creată, iar ambasadorii poate ar fi avut și rolul unor negociatori. Rolul factorului extern în păstrarea acestei coaliții nu poate fi unul de neglijat”, spune Colațchi.

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat pentru Sputnik Moldova că ambasadorii SUA și UE au transmis un mesaj clar, acela că reformele în Republica Moldova nu trebuie mimate.

”Domnii ambasadori tot timpul spun că țara e suverană și trebuie să își asume deciziile luate. Unii ambasadori au transmis un semnat clar, că doresc să vadă reforme reale în Republica Moldova și nu preluarea anumitor scheme”, a menționat Igor Grosu.  

Ambasada Statelor Unite menționează că susține eforturile prim-ministrei Maia Sandu, președintelui Igor Dodon și a coaliției de guvernare de a trece peste situația politică curentă. Totodată, instituția mai punctează că reforme critice pentru Moldova au fost amânate prea mult.

„SUA susțin eforturile prim-ministrului Maia Sandu, președintelui Igor Dodon, dar și a coaliției de guvernare să treacă peste actualul impas politic. În calitate de prieteni ai Moldovei, cerem liderilor politici să găsească un consens cât mai rapid”, se arată într-un mesaj al Ambasadei.

Și Ambasada Federației Ruse la Chișinău îi îndeamnă la dialog constructiv pe toți actorii politici de la Chișinău pentru a depăși criza politică din Republica Moldova și liderii politici sunt îndemnați să ajungă la un compromis.

”Ambasada îi îndeamnă pe politicieni ca să fie găsit un compromis ce ar corespundă prevederilor constituționale și normelor democratice general acceptate”, se arată într-un mesaj al Ambasadei. 

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat în cadrul emisiunii ”Logica Puteri” de la Sputnik Moldova că premierul ar trebui să se gândească că nu va fi în această funcție la nesfârșit, iar la un moment dat ar putea veni în această funcție cineva rău intenționat.

” O armă nu împușcă într-o singură direcție. O inițiativă de o asemenea anvergură trebuia să fie transmisă obligatoriu la Consiliului Europei pentru expertizare. Dacă un alt Guvern ar fi venit cu asemenea proiecte, atunci partenerii de dezvoltare erau să reacționeze foarte dur. Bonusul de încredere pe care îl are Guvernul la nivel internațional la ora actuală este utilizat irațional, spune Tănase.

Amintim că ministrul Justiției, Olesea Stamate, a anulat printr-un ordin rezultatele concursului pentru preselecția candidaților la funcția de procuror general. Ceva mai târziu, Guvernul a venit cu un proiect de modificare a legii cu privire la Procuratură prin asumare de răspundere. La scurt timp, socialiștii au solicitat demisia ministrului Justiției și retragerea asumării răspunderii de către Guvern, lucru inadmisibil în opinia premierului. Astfel, socialiștii amenință cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului și ruperea alianței.

Tematic

Blocul ACUM, propuneri pentru ieșirea din criza politică
Andrei Năstase - procuror general? Ce spun reprezentanții Blocului ACUM
Tagurile:
Marile Puteri, Blocul ACUM, PSRM


Știrile Zilei