16:17 05 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.12
  • USD18.43
  • RUB0.23
  • RON4.17
  • UAH0.67
Analitică
Sa primesc un link scurt
3108851

În timp ce unii îl consideră un real remediu împotriva coronavirusului, scepticii îi neagă eficiența pe care i-o atribuie înșiși chinezii, în țara cărora s-a declanșat virusul ucigaș.

CHIȘINĂU, 5 mar - Sputnik. După ce în luna februarie Ministerul Sănătății al Chinei a inclus preparatul Arbidol în planul de diagnosticare și tratament al COVID-19, în jurul medicamentului descoperit în URSS în anii 70 ai secolului trecut s-au iscat numeroase discuții în contradictoriu. 

În timp ce specialiști chinezi consideră că preparatul poate fi folosit inclusiv în lupta împotriva coronavirușilor, autoritățile de profil din Rusia spun că medicamentul are nevoie de o reevaluare pentru a stabili dacă este sau nu eficient în acest sens. 

De altfel, la Moscova s-a iscat un adevărat scandal în jurul acestui preparat. Serviciul Federal Antimonopol al Rusiei a acționat în instanța de judecată producătorul medicamentului - compania Otisifarm. S-a întâmplat după ce un cetățean s-a plâns pe o publicitate difuzată la radio, în care preparatul Arbidol era descris drept eficient împotriva coronavirusului. Otisifarm este acuzată de publicitate falsă, anunță RIA Novosti, iar examinarea dosarului va începe în data de 10 martie. 

În încheierea Serviciul Federal Antimonopol al Rusiei se menționează că publicitatea difuzată la radio conține informații neverificate potrivit cărora ”preparatul Arbidol are eficiență terapeutică împotriva COVID-19. Asta deși până în prezent nu au fost descoperite astfel de medicamente, iar cercetătorii din toată lumea fac eforturi ca să inventeze vaccinul împotriva acestui virus.”

Potrivit datelor Centrului științific de expertizare a preparatelor medicale din cadrul Ministerului Sănătății al Rusiei, în prospectul preparatului Arbidol nu există informații privind administrarea lui împotriva bolilor infecțioase provocate de COVID-19. În plus, Centrul nu a primit indicații să efectueze studii suplimentare pentru a lărgi spectrul de aplicare în cazul acestui medicament, anunță RIA Novosti. 

În Rusia, cererea pentru Arbidol a crescut în ultimele săptămâni cu o treime, după ce s-a aflat că acest preparat a fost inclus de chinezi în planul de diagnosticare și tratament al COVID-19. 

Sputnik Moldova a încercat să afle poziția Ministerului Sănătății din Moldova cu privire la preparatul sovietic Arbidol. Secretarul de stat Marina Golovaci nu a confirmat eficiența acestui medicament.

”Nu sunt niciun fel de dovezi certe și studii care ar confirma eficiența lui în tratarea coronavirusului. De aceea, el nu este recomandat în nicio schemă oficială elaborată de către organizațiile internaționale după care noi ne conducem”, a declarat Marina Golovaci pentru Sputnik Moldova.

Secretarul de stat susține că în prezent nu există un tratament cauzal împotriva COVID-19, ci doar simptomatic. 

”Tratamentul simptomatic este tot un tratament de susținere inclusiv a sistemului imunitar, pentru că se administrează și tratament antiinflamator și tratament hormonal și ventilație artificială a plămânilor în caz de necesitate. Pacientul nu este lăsat în drum”, afirmă secretarul de stat al Ministerului Sănătății. 

Funcționara a precizat că Ministerul Sănătății va respecta cu strictețe protocoalele stabilite de Organizația Mondială a Sănătății. 

Tematic

Primul oficial UE depistat cu coronavirus la Bruxelles – toate şedinţele, anulate
Rezultatele de laborator: Sunt sau nu bolnavi de coronavirus cei doi moldoveni cu simptome
Tagurile:
Medicament, Ministerul Sănătății, tratament, coronavirus


Știrile Zilei