19:55 06 August 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.64
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
Analitică
Sa primesc un link scurt
12811

Deși autoritățile ne asigură că în agricultură nu se întâmplă nimic grav, chiar dacă recolta în acest an va fi mai mică, fermierii sunt disperați: seceta i-a adus la sapă de lemn.

Agricultorii din raionul Nisporeni au început recoltatul orzului. Fermierii care lucrează acest teren ne-au spus că speră să recolteze o tonă de boabe de pe un hectar. Asta în condițiile în care recolta medie, nu maximă, in anii precedenți era de trei tone la hectar.

De vină este seceta hidrologică: nu a plouat în toamna anului trecut, nu a nins iarna și nu a plouat nici primăvara devreme. Ploile din această vară au fost sporadice, au căzut neuniform, așa că multe terenuri nu și-au luat cantitatea necesară de umiditate și culturile au fost compromise iremediabil.

Recolta de orz, de trei ori mai mică decât media din anii precedenți
© Sputnik / Sergiu Praporșcic
Recolta de orz, de trei ori mai mică decât media din anii precedenți

Agricultorii ne-au spus că, chiar dacă o tonă de boabe la hectar este o recoltă proastă, care nu le permite să-și acopere cheltuielile, totuși acesta nu este cel mai prost rezultat. Unii dintre colegii lor nu vor recolta nici măcar atât.

Plantațiile de floarea-soarelui mai au o șansă, încă nu au fost distruse de secetă

Peste drum de lotul însămânțat cu orz, se află altul plantat cu floarea-soarelui care aparține acelorași proprietari. Din fericire, acesta nu a fost compromis deocamdată de secetă.

Agricultorii speră că va mai ploua în săptămânile următoare, astfel ca măcar această cultură le aducă ceva profit.

 Lan de porumb compromis de secetă, în apropiere de Capitală
© Sputnik / Sergiu Praporșcic
Lan de porumb compromis de secetă, în apropiere de Capitală

Pe alocuri seceta a făcut prăpăd: Iată cum arată un lan pe porumb de lângă Capitală

Pe alocuri seceta a distrus zeci și sute de hectare însemnătate cu culturi cerealiere. Acesta este un lan de porumb amplasat în apropierea Capitalei, pe șoseaua Chișinău-Leușeni. Practic, stăpâni lui nu vor putea recolta nici măcar un știulete. Dar lanul este mare, de multe zeci de hectare, respectiv și agricultorii au cheltuit sute de mii de lei pentru a lucra pământul, pentru semințe, pentru carburanți, pentru îngrășăminte, piese de schimb, plata angajaților și alte cheltuieli.

Agricultorii, nemulțumiți de flegmatismul autorităților 

În general, majoritatea agricultorilor din Republica Moldova este nemulțumită de felul în care responsabilii din Ministerul Agriculturii tratează problema lor: ei sunt în prag de faliment din cauza recolte proaste și a cheltuielilor mari, iar autoritățile dau asigurări că nimic grav nu se întâmplă în domeniu.

Ce spune ministerul Agriculturii, Ion Perju

Vom menționa că ieri, 22 iulie, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ștefan Vodă pentru a evalua impactul secetei și a calamităților naturale asupra culturilor agricole. Potrivit unui comunicat de presă făcut public astăzi de serviciul de presă al ministerului Agriculturii, culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui din localitățile Copceac, Volintiri și Ștefănești s-au dovedit a fi cele mai afectate.

În cadrul vizitei, Ion Perju s-a întâlnit cu producătorii agricoli din raion și cu reprezentanții administrației locale și au discutat despre cele mai stringente probleme cu care se confruntă agricultorii în perioada campaniei de recoltare a cerealelor. Agricultorii au declarat că recolta este afectată considerabil de condițiile climaterice nefavorabile. În acest sens, părțile au discutat despre metodele de redresare a situației din sectorul agricol.

Ion Perju le cere băncilor să nu-i penalizeze pe agricultorii restanțieri

„Prin comunicare și cooperare, împreună vom găsi soluții pentru a oferi suport sectorului agricol. Una dintre soluții sunt subvențiile, plata cărora va începe în perioada următoare. În acest sens, sunt prevăzute surse financiare în sumă totală de 100 milioane de lei. Banii vor fi alocați prioritar pentru agricultorii din cele mai afectate localități din țară", a anunțat ministrul.  

Ion Perju a efectuat o vizită de lucru în raionul Ștefan Vodă
Ion Perju a efectuat o vizită de lucru în raionul Ștefan Vodă

Totodată el a anunțat că săptămâna trecută a avut o întâlnire cu reprezentanții băncilor comerciale din țară, cu care a discutat modalitățile de sprijin pentru agricultorii creditați și afectați de seceta hidrologică din anul curent. Ion Perju le-a solicitat să genereze soluții optime privind reeșalonarea creditelor fără aplicarea penalităților de întârziere și a comisioanelor pentru prelungirea creditelor.

Ministerul le recomandă agricultorilor să-și asigure terenurile

Ion Perju i-a îndemnat pe agricultori să-și asigure terenurile, culturile agricole pe viitor, întrucât a fost aprobat de Parlament un nou proiect de lege, scopul căruia este susținerea producătorilor ce au înregistrat pierderi din cauza condițiilor climaterice.

“Proiectul urmează să intre în vigoare din luna septembrie și prevede majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70% și extinderea domeniului de acțiune al legii prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată atât a cantității, cât și a calității recoltei culturilor agricole”, a precizat ministrul MADRM.

Ministrul a mai promis că vor fi examinate și alte mijloace de intervenție orientate spre acordarea ajutorului producătorilor care se află în situație de criză.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Faliment, secetă, porumb, floarea-soarelui, floarea soarelui, Recoltă, orz


Știrile Zilei