16:34 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
Analitică
Sa primesc un link scurt
58810

Nu trebuie să fii mare analist ca să înțelegi că cererea procurorului general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, urmărește și interese politice.

Nu mă apuc să spun care sunt acestea, așa cum nu mă apuc să spus dacă cei doi deputați din Partidul "Șor", Petru Jardan și Denis Ulanov, au încălcat sau nu legea și, respectiv, dacă Stoianoglo are sau nu are temei să ceară ridicarea imunității parlamentare și tragerea la răspundere penală a acestora.

Probabil că are niște argumente dacă s-a decis să facă acest pas. Întrebarea mea este de ce anume acum? De ce acum când două entități politice, PSRM și Pentru Moldova, din care face parte și fracțiunea Partidului Șor, încearcă să formalizeze o majoritate parlamentară care să propună un candidat la funcția de premier și să instaleze un guvern, lucrul pe care nu-l vrea și-l sabotează pe toate căile posibile, legale și mai puțin legale, președintele Maia Sandu?

De ce acum, adică la câteva zile după întrevederea președintelui Maia Sandu cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dacă frauda bancară a avut loc acum câțiva ani, iar cei doi sunt deputați de aproape doi ani? De ce Stoianoglo nu a venit cu acest demers imediat ce a fost numit în funcție și a început investigațiile în dosarul furtului miliardului care, apropo, nu are nicio finalitate, nici măcar la nivel de investigație?

Iată acestea sunt doar câteva întrebări care ne îndreptățesc să avem suspiciunea că demersul procurorului general urmărește și un scop politic.

Amintim că pe 18 martie, în ședința Parlamentului, PSRM a anunțat că a creat o majoritate parlamentară, inclusiv cu deputații din Partidul „Șor”, din care fac parte 53 de deputați, pentru a-l propune candidat la funcția de premier pe Vladimir Golovatiuc, recent numit ambasador în Federația Rusă.

Bineînțeles, ridicarea imunității celor doi deputați nu înseamnă și privare acestora de dreptul la vot, eventul pentru confirmarea unui nou guvern. Dar oricum asta însemnă că asupra acestor deputați se fac presiuni, acum când există această dispută între instituțiile statului cu privire la instalarea unui guvern sau dizolvarea legislativului și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

Apropo, despre acțiunile infracționale pe care le-ar fi comis, potrivit procurorului general, cei doi deputați. În acest Parlament sunt mulți deputați care ar urma să intre în vizorul Procuraturii Generale, și nu doar din cadrul majorității parlamentare. Dar iată că în privința lor nu se fac astfel de demersuri. De ce? Probabil pentru că asta nu se pliază pe o anumită agendă politică.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Jardan, Denis Ulanov, Alexandr Stoianoglo, imunitate parlanentară, imunitate parlamentara, imunitate

Știrile Zilei