06:29 24 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.26
  • USD17.83
  • RUB0.28
  • RON4.01
  • UAH0.73
Cultură
Sa primesc un link scurt
112 0 0

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Andrei Chistol a participat ieri, 4 februarie, la prezentarea expertizei tehnice a cetății Tighina (Bender).

CHIȘINĂU, 5 feb – Sputnik. Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Informare și Comunicare cu Mass-media al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Cetatea Bender are nevoie de intervenții urgente, care să asigure conservarea construcției. Acestea sunt concluziile expertizei tehnice, realizate de o companie italiană aleasă prin concurs internațional în cadrul proiectului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, susținut de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.

Potrivit experților, printre cele mai serioase probleme ale fortăreței se numără golurile din ziduri rămase după descompunerea unor bârne de lemn, temelia șubredă a bastionului și starea degradată a unuia dintre turnuri.

Proiectul de conservare a cetății va fi realizat de aceeași companie. Însă lucrările urmează să fie efectuate de o altă societate, care va fi selectată până la sfârșitul anului în baza unui concurs desfășurat de Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Experții au folosit metode tehnice inovative pentru a efectua expertiza tehnică a cetății Bender. În particular, au realizat tomografia zidurilor și geo-scanarea terenului adiacent, procedee datorită cărora au descoperit golurile în pereți și problemele la nivelul temeliei bastionului.

Pentru a confirma concluziile trase în urma scanărilor, specialiștii au efectuat și săpături în câteva locuri, pe teritoriul citadelei. În timpul acestor lucrări, supravegheate de un arhitect de la Chișinău, au fost descoperite o monedă, două ghiulele, două străchini și două potcoave din secolele XVI-XVII, precum și mai multe fragmente ceramice din diferite perioade, care au fost transmise administrației cetății.

Cetatea Tighina machet
Cetatea Tighina machet

Menționăm că Uniunea Europeană a anunțat la sfârșitul anului trecut că va susține conservarea cetății Bender și a Circului din Chișinău, alocând câte peste 2 milioane de euro pentru fiecare.

Proiectele sunt realizate prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Scopul acestui program este consolidarea încrederii între locuitorii celor două maluri ale Nistrului prin implicarea lor în inițiative comune de dezvoltare.

Tagurile:
Chisinau, guvern, lucrări de renovare, renovare, Bender, Tighina


Știrile Zilei