11:51 21 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
transport, TIR

Turcia schimbă unele reguli pentru transportatorii de mărfuri din Moldova

© Sputnik / Руслан Кривобок
Economie
Sa primesc un link scurt
104 0 0

Intervin schimbări în relațiile bilaterale în domeniul transportului rutier internațional de pasageri şi mărfuri între Republica Moldova şi Turcia.

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Republica Moldova și Turcia au semnat Protocolul Comisiei mixte moldo-turce privind transportul rutier internațional, care prevede creșterea numărului de autorizații pentru transportatorii de mărfuri din țara noastră. Documentul a fost semnat după ședința Comisiei mixte în domeniul transportului rutier, care a avut loc la Ankara. Președinte al Comisiei mixte din partea Republicii Moldova este secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucătaru.  

Părțile au discutat despre majorarea cotelor de autorizații pentru transportatorii rutieri de marfă din Republica Moldova. S-a convenit ca, după utilizarea a 85 la sută din numărul de autorizații, Turcia va acorda o cotă suplimentară de autorizații. 

Un alt subiect discutat și agreat de ambele părți a fost propunerea de modificare a Acordului pentru transporturile rutiere internaționale dintre Republica Moldova și Turcia în scopul liberalizării transportului bilateral și de tranzit.

„Am convenit să inițiem procedurile de amendare a Acordului interguvernamental existent și ne dorim realizarea acestuia în termeni restrânși”, a precizat Bucătaru.

Relațiile bilaterale în domeniul transportului rutier internațional de pasageri şi mărfuri între Republica Moldova şi Turcia sunt stabilite în baza Acordului interguvernamental, semnat la 3 mai 1994, la Chișinău. Documentul prevede că transportul de mărfuri în regim bilateral, tranzit şi în/din țări terțe se efectuează în bază de autorizații.

Tematic

Transportatorii moldoveni cer ajutorul autorităţilor
Transportatorii iliciţi de călători, fără plăcuţe de înmatriculare
Tagurile:
transportatori de marfuri, Ministerul Economiei, Turcia, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei