04:31 21 August 2019
În direct
  • EUR19.64
  • USD17.72
  • RUB0.27
  • RON4.15
  • UAH0.70
Nicolae Ciubuc
© Sputnik / Osmatesco

Ministrul Agriculturii explică de ce producătorii de mere își dau marfa pe nimic

Economie
Sa primesc un link scurt
201 0 0

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre problemele cu care se confruntă producătorii de fructe din Moldova.

Ministrul de resort a declarat că situația este mai complicată pentru producătorii de mere și prune. Volumul mare al producției în acest an a creat un blocaj mare în ceea ce ține de găsirea unor piețe de desfacere.

„Marea parte a producției a fost direcționată la procesare și, pe fonul volumului mare de producție, avem desigur și o scădere a prețurilor de achiziții comparativ cu anii precedenți. Și în statele din regiune se atestă o situație similară pentru că acest fapt este legat nu doar de volumul mare de producție dar și de scăderea prețurilor la sucul concentrat pe piețele mondiale. Acest fapt influențează prețul de achiziție pe intern al fructelor", a declarat ministrul Ciubuc.

El a mai spus că a încercat să convingă procesatorii că există loc pentru a majora prețurile de achiziție din marja de profit pe care o au aceștia, ”însă din păcate procesatorii nu prea ne-au ascultat așa că în continuare avem prețuri mici la achiziționarea producției pentru procesare. Un alt aspect, spune Ministrul agriculturii, se referă la strategiile ministerului legat de problema diversificării producției, a piețelor de desfacere, dezvoltarea capacităților de păstrare a fructelor în frigidere.

„Avem de muncit la construcția rețelelor de frigidere. La ora actuală există patru-cinci fabrici de procesare a merelor în Moldova, dar este puțin în viziunea noastră. Prin urmare,  ne propunem  pe termen mediu să atragem atenția pentru acei producători care investesc în infrastructura respectivă. De asemenea, trebuie să vă spun că în condițiile când în Moldova producția globală este de 700 de mii de tone de fructe, dar capacități de păstrare sunt doar de 150-170 de mii de tone, necesitatea construirii unei infrastructuri post recoltare este vitală", a mai spus Nicolae Ciubuc.

Autor Eduard Maciac

 

Tematic

O primă dezamăgire a ministrului Agriculturii, Nicolae Ciubuc: Iată ce-l nemulțumește
Tagurile:
producatori de fructe, preturi, Ministerul Agriculturii Dezvoltarii Regionale si Mediului, Nicolae Ciubuc, Moldova, Chisinau


Știrile Zilei