13:16 14 Decembrie 2018
În direct
  • EUR19.65
  • USD17.27
  • RUB0.26
  • RON4.22
  • UAH0.62
Șantier de construcție

Chircă: Construcțiile, o metodă de a păstra banii într-o "pușculiță de piatră"

© Sputnik / Виталий Тимкив
Economie
Sa primesc un link scurt
126 0 0

Directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă, explică pentru Sputnik Moldova de ce, în pofida reducerii cererii la apartamente în Moldova, companiile de construcții continuă să ridice blocuri noi.

CHIȘINĂU, 8 dec – Sputnik. Potrivit expertului, astăzi avem supralichiditate în economie, care va persista încă multă vreme. Cu alte cuvinte, businessul dispune de mulți bani, iar construirea imobilelor este o metodă sigură de a-i păstra.

„Când dispui de supralichidități, fie că înființezi o companie de microcreditare, fie că începi să construiești imobile. Fiindcă oamenii au bani și cred că trebuie să-i investească în ceva. Iar pentru a nu-i ține la bancă sau la ciorap, pentru a nu-i transfera în afara țării sau a-i scoate prin offshore, ei decid să se apuce de construcții. De aceea avem acum acest boom al construcțiilor”, a spus specialistul.

Cu alte cuvinte, construcțiile sunt o formă de investiție a banilor pentru viitor, în speranța că situația se va schimba. Iar aceasta se va schimba neapărat, ne asigură economistul.

Situația „se va schimba sigur în următorii ani. Va acționa teoria vaselor comunicante. Ne aflăm în vecinătatea UE, unde PIB-ul pe cap de locuitor este, de cel puțin, 10 mii de euro, iar la noi este de aproximativ 3 mii de euro. Chiar și fără străduințe, oricum vor fi canalizate anumite investiții, fluxuri financiare. Iar acești oameni care investesc speră că situația se va schimba și că, atunci când vor apare investitorii, primul lucru de care vor avea nevoie va fi imobilul. Acești oameni cred că imobilele vor fi la mare căutare și că investițiile lor se vor răscumpăra din plin”, a concluzionat expertul.

Tematic

Care sunt cele mai scumpe și cele mai căutate zone imobiliare din Capitală
Anunțul experților imobiliari: Ce se va întâmpla cu prețul la apartamente
Tagurile:
bani, metoda, constructii
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei