03:05 18 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.08
  • UAH0.63
Piață

Evoluția prețurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 2018

© Sputnik / Miroslav Rotari
Economie
Sa primesc un link scurt
79 0 0

Creșterea prețurilor medii de consum cu 0,5 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare, la mărfurile nealimentare şi de majorarea tarifelor pentru  prestarea serviciilor.

CHIȘINĂU, 21 ian – Sputnik. Biroul Național de Statistică informează că în luna decembrie 2018 inflația anuală (pentru ultimele 12 luni, din ianuarie până în decembrie 2018) a constituit 0,9%, inclusiv la: produsele alimentare 2,2%, mărfuri nealimentare 1,7%. Totodată, indicele prețurilor de consum în decembrie 2018 faţă de noiembrie 2018 a constituit 0,5%.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,5 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 1,1 la sută, de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare şi de majorarea tarifelor pentru  prestarea serviciilor populaţiei cu câte 0,1 la sută.

În luna decembrie 2018 faţă de noiembrie 2018 au fost înregistrate unele creşteri de preţuri la struguri – cu 9,1%, legume proaspete – cu 6,6% (varză – cu 24,7%, ardei graşi – cu 19,8%, dovlecei – cu 14,5%, vinete – cu 14,1%, ceapă uscată – cu 3,6%, morcovi – cu 3,3%, tomate – cu 2,3%, castraveţi – cu 1,4%), ouă de găină – cu 4,6%, cartofi – cu 3,6%, slănină neprelucrată – cu 2,7%, zahăr tos – cu 2,5%, crupe – cu 1,3%, ciuperci proaspete, brânză din lapte de vacă – cu câte 1,0%, făină de grâu – cu 0,9%, subproduse – cu 0,8%, cașcaval – cu 0,7%, smântână – cu 0,4%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la următoarele produse alimentare: carne de oi – cu 2,7%, citrice – cu 2,3%, boboase – cu 2,0%, sfeclă – cu 1,4%, ciocolată și bomboane de ciocolată – cu 0,7%, apă minerală – cu 0,5%, carne de porc și usturoi – cu câte 0,4%, pește proaspăt și congelat – cu 0,3%, băuturi alcoolice – cu 0,2%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm că în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente.

Totodată, s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,3%, cărbune de pământ – cu 0,9%, unelte de muncă electrice – cu 1,0%, batiste, fulare pentru femei, mărfuri sportive și costume pentru bărbaţi – cu câte 0,7%, scurte pentru femei – cu 0,6%, rochii pentru dame, scurte pentru copii, sacouri, pulovere, jachete pentru femei și copii, pantaloni pentru bărbați și femei, ciorapi, paltoane, demiuri pentru femei, jucării, jocuri pentru copii – până la 0,5%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate unele reduceri de preţuri la utilaj mecanic de uz casnic – cu 0,6%, obiecte sanitare și de igienă – cu 0,5%, cămăşi, tricouri pentru bărbaţi – cu 0,4%, medicamente, autoturisme, frigidere şi congelatoare, paltoane şi scurte pentru bărbați – până la 0,2%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna decembrie 2018 faţă de noiembrie 2018 a fost înregistrată majorare la serviciile transportului aerian de pasageri – cu 5,9%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 2,4%, închirierea apartamentelor – cu 1,2%, tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creșe şi grădinițe – cu 0,5%, serviciile hoteliere – cu 0,2%.

Tematic

Cum oprim declinul universităților. Iată ce propun specialiștii
Tagurile:
Republica Moldova, evolutie, preturi
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei