02:09 20 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.33
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
Ședința Consiliului interguvernamental eurasiatic. Fotografie de arhivă.

Comisia Economică Eurasiatică: avem un dialog foarte bun cu businessul din Moldova

© Sputnik / Asatur Yesayants
Economie
Sa primesc un link scurt
59 0 0

Statutul de observator al țării noastre în Uniunea Economică Eurasiatică ajută întreprinderile din Moldova să-și rezolve problemele ce țin de livrarea produselor pe piețele eurasiatice.

CHIȘINĂU, 28 ian – Sputnik. Datorită statutului de observator al Moldovei în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), antreprenorii moldoveni au posibilitatea să-și soluționeze eficient problemele livrării produselor pe piața UEE, a declarat Tatiana Valovaia, ministrul Integrării și Macroeconomiei al Comisiei Economice Eurasiatice (CEE).

„Am stabilit un dialog cu președintele Republicii Moldova, cu administrația acestuia și un dialog foarte bun cu businessul”, a menționat Valovaia în cadrul conferinței de presă cu ocazia împlinirii a cinci ani de la semnarea Acordului UEE și a 25 de ani a concepției integrării eurasiatice. Aceasta s-a desfășurat în cadrul videoconferinței organizate la Chișinău de agenția Sputnik Moldova.

Ministrul CEE a vorbit despre lărgirea dialogului dintre structurile de conducere ale CEE și oamenii de afaceri din Moldova, dialog care a devenit posibil datorită obținerii de către țara noastră a statutului de observator în UEE.

„În anul trecut am organizat câteva ședințe ale grupurilor de lucru atât la Moscova, cât și la Chișinău. La aceste întâlniri, comunitatea de afaceri a abordat absolut sincer chestiuni ce țin de exportul produselor tradiționale pe piețele noastre. Am discutat și probleme legate de regulamentele tehnice și administrarea vamală pentru a ajuta colegii noștri să depășească mai ușor dificultățile care apar”, a comunicat Valovaia.

Ministrul a apreciat pozitiv nivelul cooperării dintre Republica Moldova și UEE care a fost atins până în momentul actual, menționând că statutul de observator îi oferă Moldovei mai multe avantaje reale.

„Această platformă servește pentru soluționarea pozitivă, la un nivel politic înalt, a anumitor probleme cu Federația Rusă. De aceea vreau să spun că Moldova deja beneficiază de un mare număr de avantaje, având statutul de observator, dar, evident, dacă am avea și un dialog cu Guvernul, am putea promova cooperarea noastră la un nivel mai înalt”, a subliniat Valovaia.

Uniunea Economică Eurasiatică a fost creată în baza Uniunii Vamale dintre Rusia, Kazahstan, Belarus și a Spațiului Economic Unic. Este o organizație internațională regională de integrare economică.

Acordul de creare a UEEA a fost semnat pe președinții Rusiei, Belarusului și Kazahstanului pe 29 mai 2014, la Astana. Acordul a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2015, tot atunci fiind lansată activitatea Uniunii. Armenia a aderat la UEEA pe 2 ianuarie 2015, iar pe 12 august 2015 s-a alăturat și Kirghizia. În luna mai 2018, Moldova a obținut statutul de observator în cadrul UEEA.

UEEA este una dintre cele mai mari uniuni economice, cu peste 183 milioane de consumatori. Funcționează în baza normelor universale și a principiilor OMC. A fost creată o piață comună, cu circulația liberă a mărfurilor, capitalurilor și forței de muncă.

Tematic

Igor Dodon: Moldova este interesată în cooperarea cu statele din UEEA
Putin, despre înțelegerile la care s-a ajuns la ședinței Consiliului Suprem Economic UEEA
Tagurile:
export, business, dialog, UEEA, Comisia Economică Eurasiatică
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei