00:57 25 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
Георгий Пара

Pe piețele din Sankt Petersburg rar întâlnești mărfuri moldovenești

© Sputnik /
Economie
Sa primesc un link scurt
89 0 0

Ponderea produselor moldovenești pe piețele din Rusia a scăzut considerabil în comparație cu cea de acum 10 – 15 ani.

CHIȘINĂU, 18 apr – Sputnik. Gheorghe Para, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe circumscripția 49 (Rusia), spune că produsele moldovenești sunt astăzi rar întâlnite pe piețele din Rusia, deși au o bună reputație în rândurile consumatorilor din Federația Rusă.

Ponderea produselor moldovenești pe piețele ruse a scăzut considerabil în comparație cu cea de acum 10 – 15 ani, a declarat pentru Sputnik Moldova Gheorghe Para, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe circumscripția 49 (Rusia). Potrivit deputatului, rușii, în special cei din orașul de pe Neva, au amintiri plăcute despre produsele alimentare fabricate în Moldova.

„Moldova se asociază, în primul rând, cu produsele sale: legume, fructe, conserve. Actualmente pe piețele din Sankt Petersburg acestea nu mai sosesc în cantitățile de odinioară, însă oamenii își amintesc de produsele din Moldova – acestea sunt produse de calitate”, a spus Para.

Potrivit deputatului, cu mai bine de zece ani în urmă, 67% din vinurile de pe rafturile magazinelor Sankt Petersburgului erau fabricate în Moldova. Astăzi, cu părere de rău, această marfă se întâlnește mult mai rar.

Aproximativ aceeași situație este și cu fructele și legumele. Apropo, unii comercianți recurg la șiretlicuri, prezentând deseori produsele din alte țări ca fiind cea din Moldova. Acest lucru este o dovadă în plus că produsele moldovenești sunt solicitate în Rusia. Desigur, cantitatea fructelor moldovenești a devenit cu mult mai mică, ceea ce este destul de regretabil. Pătrunderea mărfurilor moldovenești pe piețele ruse a devenit una complicată.

„Cât despre vinuri, ele de asemenea aproape că au dispărut, rar pot fi observate pe rafturile magazinelor. Am întrebat într-un supermarket de ce nu le au? Mi s-a răspuns că sunt expuse doar câte 10 sticle de vin, deoarece sunt cumpărate imediat, dat fiind faptul că se bucură de o popularitate foarte mare”, a comunicat Para.

Acesta speră că relațiile dintre Rusia și Moldova se vor consolida și că volumul mărfurilor moldovenești pe piețele Federației Ruse va crește.

„Au fost organizate forumuri economice comune, atât în Rusia, cât și în Moldova. Cred că fostele relații vor fi restabilite, iar pe piețele rusești vor apare tot mai multe mărfuri moldovenești”, a concluzionat Para.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

Tagurile:
Rusia, piețe de edsfacere, mărfuri moldovenești
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei