13:40 20 August 2019
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.62
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.70
Import-export

Reguli mai simple la vamă pentru exportatorii moldoveni - detalii

CC0 / Pixabay / MichaelGaida
Economie
Sa primesc un link scurt
131 0 0

Operatorul economic nu mai este obligat să se prezinte personal la ghișeul organului vamal, fiind eliminat termenul de până la trei zile stabilit pentru autentificarea și eliberarea certificatelor de origine.

CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. Exportatorii de mărfuri pot utiliza procedura simplificată de documentare a originii preferențiale a mărfurilor exportate în țările membre ale Uniunii Europene, țările CEFTA și Turcia, prin obținerea certificatului de exportator aprobat. Acesta este eliberat gratuit de Serviciul Vamal, fiind valabil pe termen nelimitat.

Noua modalitate le permite operatorilor economici exportatori să declare originea preferențială pe propria răspundere, indiferent de valoarea mărfurilor, prin completarea unei declarații de origine pe factură sau pe alt document comercial. Mărfurile însoțite de declarație pe factură beneficiază de scutire de taxe vamale la importul în țările UE, CEFTA și Turcia.

Exportatorul aprobat este exonerat de obligativitatea obținerii certificatului de origine EUR.1 pe suport de hârtie, fapt ce îi conferă o serie de avantaje și beneficii, precum ar fi reducerea timpului și cheltuielilor aferente perfectării originii preferențiale a mărfurilor exportate, dar și limitarea contactului direct cu autoritatea vamală.

Operatorul economic nu mai este obligat să se prezinte personal la ghișeul organului vamal, fiind eliminat termenul de până la 3 zile stabilit pentru autentificarea și eliberarea certificatelor de origine.

Astfel, prin acest instrument de facilitare, exportatorul este supus mai puțin riscului de depășire a termenelor de livrare a mărfurilor.

Avantajele statutului de Exportator aprobat:

  • reduce timpul, costurile și contactul direct cu autoritatea vamală;
  •  nu este necesară solicitarea EUR.1 pentru fiecare export;
  •  mai puține formalități;
  •  simplificarea se aplică exporturilor, indiferent de valoarea acestora;
  •  se acordă pe un termen nelimitat.

Tematic

Ministerul Economiei nu va mai elibera autorizații de export, import și tranzit
Facilități pentru agenții economici moldoveni care exportă mărfuri în Norvegia și Elveția
Tagurile:
marfuri, export, Vama


Știrile Zilei