La inaugurarea sa, Joe Biden a primit un cadou nu atât de plăcut din partea Germaniei – partenerul cheie al SUA. Cadoul reprezintă o chintesență, atent ambalată și legată cu panglică, a problemelor cu care noua administrație va trebui să se ocupe.
Pentru prima dată în jumătate de secol, Statele Unite vor folosi energia atomică nu numai în Marină. De ce Washingtonul are nevoie de noi reactoare compacte – în materialul Sputnik.
Se finalizează construcția corpului submarinului nuclear special, iar în curând vor începe testările hidraulice. Marina rusă ar trebui să primească această navă până în 2027.
Expansiunea pașnică a sistemelor de rachetă antiaeriene S-400, de producție rusească, cuprinde noi state ale Eurasiei. După China, Turcia, India, se pregătesc că se reînarmează cu “Triumf” Forțele Aeriene ale Republicii Belarus, scrie analistul militar.
Maia Sandu „se teme” că Parlamentul poate instala un nou Guvern, deputații nu doresc cu adevărat dizolvarea Legislativului, iar soluția depășirii crizei politice poate veni de la socialiști, a comentat Victor Nichituș pentru Sputnik.
Ministrul adjunct al apărării Alexei Krivoruciko a anunțat anterior că crucișătorul va fi printre primele nave dotate cu rachete hipersonice ”Zircon”.
Profiturile materiale directe determină aliații NATO să desconsidere sinuoasele «valori europene». Forțele Aeriene din Bulgaria vor primi în februarie ultimele din cele opt avioane de atac Su-25 modernizate în Belarus - țară «strânsă la perete» de sancțiunile UE.
Deputații din Platforma lui Andrei Năstase nu susțin încercările Maiei Sandu și ale PAS de a interpreta textul Constituției la Curtea Constituțională, ca pe această cale să determine autodizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Ministerul Apărării al SUA a anulat din nou începutul producției în serie a avionului F-35 Lightning II. Avionul de vânătoare nu este pregătit pentru testările în condiții de luptă, pe care ar fi trebuit să le treacă acum patru ani.
Transportatorii strategici de rachete Tu-160 și Tu-95 sunt încă principalul argument aerian al triadei nucleare a Rusiei. Cu toate acestea, în ciuda modernizării regulate, resursele lor sunt limitate.
Vizita președintelui Republicii Moldova în Ucraina reprezintă primul fapt de interacțiune dintre cele două țări la cel mai înalt nivel din ultimii ani. Iar pentru Maia Sandu, această călătorie a devenit o premieră de politică externă în calitate de șef de stat.
Statele Unite sunt într-adevăr cea mai mare putere din lume, care pretinde la hegemonie, dar din păcate această putere este profund bolnavă, fiind sfâșiată în interior cu mult înainte de evenimentele actuale.
Nu încape îndoială că vizita Maiei Sandu la Kiev și discuțiile avute de ea cu omologul ei ucrainean, Volodimir Zelenski, este un fapt în sine pozitiv, dat fiind că dialogul dintre președinții a două state vecine este un lucru mult mai bun decât lipsa acestui dialog.
Ajutorul oferit de NATO în modernizarea instituțiilor de apărare și securitate ale Moldovei promit Chișinăului doar diminuarea nivelului real de securitate și schimbarea treptată a statutului neutru al țării.
Prețurile la petrol sunt la cel mai înalt nivel din ultimele opt luni. Așa a reacționat piața la știrile despre vaccinuri și la decizia OPEC+.
Maia Sandu mai are doar trei zile pentru a desemna un candidat la funcția de premier. Ce se întâmplă dacă nu o face?
Se întâmplă ceva extrem de interesant: Occidentul face o schimbare la 180° în atitudinea sa față de cercetările rusești în domeniul dezvoltării vaccinurilor împotriva COVID-19.
Caruselul echipelor guvernamentale care se perindă la conducerea țării poate dura până la schimbarea realităților geopolitice, spune politologul rus Rostislav Ișenko.
Este clar pentru toată lumea că inițiativa cu privire la autodizolvarea Parlamentului este una ilegală și anticonstituțională. Nu și pentru președintele Maia Sandu, care o promovează activ și extrem de insistent.
În Moldova a fost reaprins un vechi războiul: cel purtat între cele mai importante instituții ale statului. Acum e evident că administrația prezidențială, în frunte cu președintele Maia Sandu și susținută de PAS, se află în război deschis cu Procuratura Generală.