10:27 30 Mai 2017
Chişinău+ 20°C
În direct
Mutarea acelor ceasornicului

"E ceva putred în Danemarca" numită Moldova

© Sputnik/ Константин Чалабов
Editorialist
Sa primesc un link scurt
Vladimir Novosadiuc
38624

Editorialistul Sputnik Moldova se întreabă în noul său material: „DE CE?” Autorul încearcă de această dată să deslușească de ce oare este ceva în neregulă în țara noastră?

Acum câteva zile s-a stins din viață marele scriitor rus și abhaz, Fazil Iskander. A fost nominalizat de două ori pentru Premiul Nobel la literatură și tot de două ori premiul nu i-a fost acordat, deși opera sa este una clasică. Nu este sobră și rigidă, ci plină de profundă gândire filozofică întrețesută cu un umor scânteietor.

Iată doar câteva aforisme ale scriitorului: „Înțelepciunea reprezintă o infuzie de inteligență și conștiință". Sau: „Omul trebuie să fie cumsecade, lucru ce este realizabil  în orice condiții, sub orice stăpânire. Cumsecădenia nu presupune eroism, ea presupune neparticiparea la ticăloșie".

De ce, din sutele de aforisme ale lui Iskander, le-am ales anume pe acestea? Vom vedea ceva mai jos.

Dar deocamdată ne vom opri puțin la proza vieții. Când am aflat de moartea marelui scriitor, l-am rugat pe corespondentul Sputnik Moldova să solicite câteva comentarii în legătură cu acest trist eveniment. După cum, probabil, ați intuit, majoritatea respondenților nici nu auziseră că pe Terra existase un asemenea scriitor.

Fie. Mi-am amintit atunci de un vechi prieten care se odihnise pe vremuri împreună cu tatăl său — un binecunoscut om de litere moldovean — la Casa Scriitorilor din Koktebel, tocmai când se afla acolo și Fazil Iskander. M-am gândit că poate prietenul meu, deși pe atunci era copil, își amintește anumite detalii despre momentele pe care tatăl său le-a petrecut împreună cu Fazil Iskander.

De ce în Moldova lumea evită să-și amintească de vremurile sovietice

„Știi, — a răspuns amicul la rugămintea mea, — eu îmi amintesc multe lucruri. Însă pot să-ţi spun doar că, atunci când ei jucau biliard, eu scânceam că voiam la plajă. Mai mult nu-mi voi aminti nimic altceva, pentru că îmi închipui cât de violentă va fi reacția negativă a foștilor confrați de condei ai tatei. Ceva de genul: te-ai vândut rușilor, faci țara de rușine și alte erezii de acest fel".

Prietenul meu a surâs amar. Mie însă nu mi-a fost greu să-i intuiesc gândul nerostit până la capăt. Acești critici ai vremurilor de ieri, care odinioară s-au căpătuit proslăvind acel trecut sovietic, pe care îl detestă atât de mult astăzi, caută acum să fie mai sfinți decât Papa de la Roma în dragostea lor „nemărginită" față de tot ce este românesc, european, american, cizelându-şi frenetica dragoste fățarnică — cu cât mai multă credință și respect au jurat acelor vremuri, cu atât mai tare se dau cu fruntea de pământ jurând venerație şi credință prezentului.

Ce-i drept, această dragoste este una cam stranie, putem spune chiar lipsită de conținut. Doar ei, actualii membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au creat în ultimele decenii nimic remarcabil pentru a proslăvi Moldova sau propriul nume pe arena literară internațională. Dacă greșesc, rog să mă corectați.

Însă bani își doresc. Și iată că-și imaginează că, strigându-și în gura mare dragostea față de tot ce este occidental și blestemând tot ce ține de trecutul legat de Uniunea Sovietică, de Rusia, ei vor fi asigurați financiar pentru multă vreme. Naivii de ei!

Însă deocamdată acești creatori se simt în siguranță. Și știți de ce? Pentru că — "Judecătorii cine sunt"? Cei care stau azi în Parlament? Cei care, prin forța mulțimii ieşite în stradă, încearcă să-și rezolve propriile probleme? De ce majoritatea acestor persoane învestite cu putere ne amintesc de acei tipi care încearcă să se dea drept „eminenți" la învăţătură, având de fapt în certificatul de studii note dintre cele mai mediocre.

Ce a scos la iveală micul nostru experiment

Nu demult am dat de un eseu pe care l-am scris anul trecut pentru culegerea „Chișinăul meu". Iată un fragment: „Sculeni. Afară continuă să persiste secolul trecut. Pe locul actualelor clădiri ale fabricii de încălțăminte „Zorile" — atunci se întindea o livadă imensă de cireși. În spatele ei se piteşte clădirea neetajată a școlii nr. 22, unde mama muncea ca șefă de studii. E primăvară. Profesorul de botanică, Alexandru Busuioc, tatăl clasicului literaturii moldovenești Aureliu Busuioc, mă învață să altoiesc pomi. Soția sa, învățătoare la clasele primare în aceeași școală, observă că nu mă prea interesează această îndeletnicire și îmi atrage atenția asupra splendorii cireșilor în floare…

Uneori îmi amintesc de acea spumă albă, de aroma delicată care parcă ne învăluia, atunci când citesc cărțile lui Aureliu Busuioc. Tot așa cum îmi amintesc de acea livadă de cireși în floare care demult  nu mai există, de acea clădire a școlii în care dușumeaua răspândea un miros amărui de mastic".

Acest pasaj m-a determinat să fac un mic experiment. Mi-a fost interesat să verific, cine dintre actualii deputați l-a citit pe Aureliu Busuioc.

Sondajul a fost, bineînțeles, selectiv. S-a dovedit că unii îl țineau minte pe acest scriitor minunat care nu s-a ploconit în fața acelui sistem, fapt pentru care a avut de suferit. Astfel de oameni erau puțini, însă erau.

Jurnaliștii noștri au decis să continue experimentul. Am încercat să constatăm nu doar în rândurile parlamentarilor, ci și la alți exponenți ai establishmentului local, cât de bine îi cunosc pe reprezentanții literaturii române, ai gândirii filozofice.

Întrebările sondajului erau de genul: „Cine a scris romanul cunoscut în întreaga lume „Frații Jderi"?; „Care scriitor și dramaturg româno-francez poate fi considerat cel mai de seamă după Eugène Ionesco?" „Cine este Emil Michel Cioran?"; „Prin ce este renumit Nicolae Paulescu?"

Cred că ați intuit deja ce dezamăgire ne aștepta…

Pentru cei care doresc să afle răspunsurile la întrebările respective, le prezentăm în ordinea în care au fost puse:

1.      Mihail Sadoveanu;

2.      Matei Vișniec;

3.      Cunoscut filozof și gânditor, scriitor și eseist;

4.      Nicolae Paulescu a fost unul dintre creatorii insulinei.

Spun toate acestea în acelaşi context — "Judecătorii cine sunt?" — cine sunt legislatorii politici? În fine, cine sunt cei care îndrumă astăzi societatea moldovenească și o învață cum să trăiască?

Înțelepciunea reprezintă o infuzie de inteligență și conștiință"

Vă amintiți acel aforism pe care l-am invocat la începutul editorialului? Așa dar, înțelepciunea o moștenim genetic de la părinți, însă ea se formează sub influența culturii mondiale. Și aceasta nu este doar părerea mea. La fel, probabil, cum noțiunea de onestitate o însușim prin exemplul părinților, al eroilor din opere literare, al prietenilor și dușmanilor.

Nu țin să fac nici un fel de concluzii evidente. Acestea ar fi, în fond, subiective. Însă cele despre care am scris mai sus reprezintă totuși niște componente obligatorii la formarea unei sau altei conduceri. În ce proporție — este greu de stabilit. Însă cert este că ele trebuie să fie prezente.

Poate că și din această cauză pleacă din Moldova cetățenii săi care își dau seama că ceva nu merge în Danemarca noastră?

Dumneavoastră cum credeți?

Opinia autorului poate să nu corespundă cu poziția redacției.

Tematic

Roșca: Moldova trebuie să devină o punte de aur între culturile rusă și română
Muhametșin: legăturile istorice au determinat apropierea dintre Rusia și Moldova
Tagurile:
cultură, deputați, literatură, scriitori, Vladimir Novosadiuc, Republica Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII





Știrile Zilei