10:53 24 Mai 2017
Chişinău+ 16°C
În direct
Ghenadie Vaculovschi

Cine va ieși învingător din mocirla turului doi al alegerilor prezidențiale?

© Sputnik/ Miroslav Rotari
Editorialist
Sa primesc un link scurt
Ghenadie Vaculovschi
Moldova, în febra alegerilor prezidenţiale (51)
86373

Discuțiile dintre cetățenii moldoveni înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale m-au convins că nimeni practic nu mai este indecis. Rezultatul turului doi nu-l mai decid campaniile de promovare a celor doi candidați, ci cu totul altceva.

Bătălia din turul doi

Aceasta nu este o luptă pentru convingerea indecișilor, ci un schimb mizerabil de injurii între simpatizanții și votanții deciși ai celor două tabere. Suporterii fac totul pentru a inventa cât mai multe formule verbale, colaje cu imagini înjositoare despre celălalt candidat, menajându-se cu iluzia că astfel atrag mai multe simpatii (din tabăra adversă) la turta candidatului preferat. Fiecare participant la acest joc dezonorant și degradant de-a democrația electorală menționează în mod expres că o face nu numai pentru binele țării, dar și dintr-o grijă nemărginită pentru generațiile viitoare (sau cel puțin asta sugerează).

Mulțimea „decide"?

Conceptual, spectacolul electoral din acest an nu diferă cu nimic de cele din anii precedenți. Mulțimea a fost convinsă iarăși că acum ori niciodată trebuie să decidă principial soarta țării și a neamului. Avem același electorat divizat din cauza „geopoliticii". Aproape nimeni nu încearcă să înțeleagă ce reprezintă, de fapt, funcția de președinte. Pe oameni nu-i interesează nici măcar faptul că procurorul "european" promis de unul dintre candidați poate să apară numai dacă va fi revizuită constituția. Mulțimea de cetățeni transformată în electorat crede cu sfințenie și în aceste alegeri. Crede, speră și habar nu are spre ce noi mari dezamăgiri îi va conduce acest „nou început".

Ne-am dorit mai mult populism și asta avem

După ce Curtea Constituțională a decis revenirea la alegerea președintelui prin vot direct, Republica Moldova va avea parte de mult mai mult populism. Atunci când țara va termina să-și lingă rănile după bătălia pentru președinție, va fi aruncată într-un alt „război civil" cu tentă „geopolitică" pentru parlament.

Парламент заседание 11.03.2016
© Sputnik/ Мирослав Ротарь

Adevăratul rol al președintelui

În aceste condiții, doar dacă noul președinte va înțelege că trebuie să fie principalul factor de stabilitate, echilibru și de dialog, doar așa manifestarea defectelor sistemului nostru constituțional va putea fi estompată. Asta presupune asumarea unei sarcini foarte grele de către cel care va deveni președinte după votul din 13 noiembrie 2016. Lui îi revine obligațiunea de a purta pe parcursul întregului mandat povara respectivă. Păcat că despre adevăratul rol al președintelui nu se vorbește în timpul campaniei electorale.

Cine va învinge, Igor Dodon sau Maia Sandu?

Trântele prin noroi între simpatizanții celor doi candidați nu decid finalul turului doi de scrutin. Acestea nu fac nimic altceva decât să consolideze și mai mult bazele inculturii noastre politice, formată din populism, iluzii, dezbinare, credință în procese de integrare și în salvatori „de import” etc. Învingător va fi politicianul care va obține susținerea liderilor de opinia care își pot determina numeroşii susținători să voteze într-un fel sau altul.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik Moldova.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Тема:
Moldova, în febra alegerilor prezidenţiale (51)

Tematic

Cum se moare în politica moldovenească
Dodon sau Sandu; alege-ți președintele pe Sputnik
Tagurile:
Sandu, Dodon, Victorie, turul doi, alegeri prezidenţiale, PAS, PSRM, Ghenadie Vaculovschi, Maia Sandu, Igor Dodon, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII





Știrile Zilei