15:07 27 Mai 2019
În direct
  • EUR20.20
  • USD18.05
  • RUB0.28
  • RON4.24
  • UAH0.68
Proteste la Chișinău, 24.06.2018

Promisiunile escrocilor sau vorbăria goală a blocului ACUM

© Sputnik / Miroslav Rotari
Editorialist
Sa primesc un link scurt
Elena Komolova
22110

Editorialistul Sputnik reflectează asupra faptului - cum se întâmplă că un partid, care a ieșit pe locul trei în alegerile parlamentare, încearcă să tragă spuza la turta sa cu ajutorul unui singur cuvânt: dezoligarhizare.

Negocierile privind crearea majorității parlamentare în Republica Moldova au intrat în impas, fără ca măcar să demareze. Liderii partidelor care au acces în Parlament continuă să-și pună condiții unul altuia, fără a trece de la vorbe la fapte, adică fără să se așeze la masa de negocieri și să discute. În tot acest răstimp au avut doar câteva întâlniri ale actorilor politici, două dintre ele fiind inițiate de președintele țării, Igor Dodon. Este vorba de dialogul în format unilateral și extins. Au urmat apoi discuții între reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și cei ai blocului ACUM (din care fac parte PAS și Platforma DA). Însă aceste întâlniri nu au dat niciun rezultat…

Cum se bate apa în piuă

Blocul ACUM nu se abate de la propriul stil care nu poate fi confundat cu nimic: dacă protestează, atunci o ține mult și bine, fără ceva concret, afișând lozinci răsunătoare; iar în Parlament de se prezintă, o face doar pentru a înainta cerințe, și nu pentru a purta un dialog la care sunt invitați. Liderii PAS – DA, Maia Sandu și Andrei Năstase, care au ajuns în organul legislativ, practic, direct de la proteste, au decis că toate funcțiile de conducere din stat trebuie să le revină lor și că doar ei sunt cei care știu cum să scoată țara din criza în care se află… Cu câteva săptămâni în urmă acest duet a înregistrat în Parlament un șir de proiecte de legi pe care ei le-au botezat „pachetul de dezoligarhizare”. Este vorba de acele cerințe, care, parțial, au răsunat de mai multe ori la mitingurile lor, printre care se numără și anularea sistemului electoral mixt.

Deocamdată, nici nu poate fi vorba ca aceste inițiative să fie discutate în Parlament, deoarece activitatea organului legislativ stă pe loc. La ședința de inaugurare din 21 martie, deputații nu au reușit să aleagă președintele și adjuncții săi, să constituie componența biroului Parlamentului și a comisiilor permanente. De asemenea, nu au reușit să soluționeze o chestiune de importanță principială referitoare la crearea majorității parlamentare, formarea guvernului și programul acestuia.

În pofida tuturor acestor nereușite, Sandu și Năstase, au decis să-și aplice forțele nu pentru negocieri și ieșirea din impasul politic care s-a creat în țară, ci pentru completarea „pachetului de dezoligarhizare”. Balonul de săpun ACUM, cu denumirea „magică” de „dezoligarhizare a țării” continuă să se umfle… În pachet au fost incluse încă cinci proiecte de lege, o parte dintre ele fiind orientate împotriva modificării procedurii de numire a unor funcționari publici. Nimic nou, de fapt. Doar niște ecouri ale lozincilor de la proteste…

Dezoligarhizare în stil ACUM

Terminul „dezoligarhizare” a devenit unul preferat în discursurile liderilor ACUM. Totul se reduce anume la această formulare confuză și atât de plăcută la auz.

Ce-i drept, ironia sorții constă în faptul că acești luptători contra oligarhiei au o relație aparte cu oligarhii…

Oare nu Maia Sandu este cea care a închis zeci de școli în toată Moldova? Desigur, chiar ea este. Sub masca de luptătoare pentru „dezoligarhizare” se ascunde aceeași Maia Sandu care, pe parcursul câtorva ani, a fost ministrul Educației în Guvernul condus de Vladimir Filat, condamnat astăzi pentru corupție. S-au făcut încercări de a o demite pentru incompetență, pentru nivelul înalt al corupției în sistem, însă de fiecare dată i-a mers, continuându-și opera: optimizarea instituțiilor de învățământ în întreaga țară. Consecințele deplorabile ale reformelor ei inovatoare sunt zecile de localități din țară rămase fără școli. În schimb, au rămas barurile… Timp de câțiva ani Sandu dispăruse din viața publică, lumea începuse s-o dea uitării. Însă ea a revenit purtând masca de „dezoligarhizare”. Ex, Maia, unde ați fost până acum?

Politica moldovenească este o chestie delicată…

Până la urmă, cu ce ne-am ales? Cu blocul ACUM care este împotriva coaliției și care nu dorește alegeri parlamentare anticipate. Totodată, blocul pledează pentru un guvern minoritar și cere ca socialiștii să recunoască în mod public că nu vor face coaliție cu democrații. Apropo, ACUM a propus PSRM-ului să formeze un grup de lucru care să discute până pe 25 aprilie proiectele de lege propuse de fiecare dintre părți. Ce-i drept, blocul a prevenit din timp că nu este dispus să ia în calcul toate inițiativele socialiștilor, ci doar pe cele care țin, firește, de dezoligarhizare și îmbunătățirea calității vieții din țară. Dar ce urmează mai departe? Reieșind din declarațiile Maiei Sandu, nici vorbă de concesii în acest format al dialogului…

Poziția socialiștilor este simplă: coaliție cu ACUM sau alegeri parlamentare anticipate. Totodată, PSRM a declarat că nu vede rostul continuării discuțiilor sterile cu opoziția de dreapta, însă i-a recomandat acesteia să dea dovadă de responsabilitate și să înceapă procedura de formare a majorității parlamentare.

Dacă deputații nu-și vor începe activitatea parlamentară conform programului, în Moldova vor avea loc iarăși alegeri, de data aceasta anticipate, pentru care din bugetul statului vor fi cheltuite sume considerabile. Întrebarea este: vor reuși oare cei care vor accede în următorul legislativ să formeze o majoritate parlamentară?..

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

Tagurile:
PSRM, Promisiuni
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei