12:13 19 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.53
  • USD17.68
  • RUB0.27
  • RON4.12
  • UAH0.72
Aeroportul Internațional Chișinău

Năstase și Dodon se opun intereselor dinastiei Rothschild la Aeroport - Sandu tace

© Photo : PRofile Agency
Editorialist
Sa primesc un link scurt
147120

Andrei Năstase și Igor Dodon nu doresc ca Aeroportul Internațional Chișinău să intre în gestiunea companiei NR Investments Ltd, adică a dinastiei bancare Rothschild.

Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon (de aici înțelegem că și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), împărtășesc un punct de vedere comun în problema concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și consideră, nici mai mult, nici mai puțin, că acesta trebuie să revină în gestiunea statului.

Nu putem să știm dacă cele două formațiuni politice au convenit sau nu să susțină același punct de vedere, dar este evident că ambele doresc ca Aeroportul International Chișinău să nu intre în gestiunea companiei NR Investments Ltd din insula Guernsey, care a fost creată în 2007 și care aparține dinastiei bancare Rothschild. Amintim că recent compania NR Investments Ltd din insula Guernsey (care aparține dinastiei bancare Rothschild) a ajuns la un acord cu Avia Invest LLC privind achiziționarea a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Respectiv, aeroportul trece în gestiunea companiei NR Investments Ltd.

Primul care a ieșit cu un mesaj public pe acest subiect a fost președintele Platformei DA, Andrei Năstase, care este și vicepremier, ministru de Interne. În dimineața zilei de astăzi, el a publicat pe pagina sa de Facebook un text în care anunță că Platforma se opune acordului încheiat pe data de 19 august 2019, prin care NR Investments Ltd urmează achiziționarea a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău, Avia Invest.

Andrei Năstase a expus un șir de argumente în sprijinul deciziei formațiunii sale în problema Aeroportului Chișinău, argumente pe care le puteți găsi pe pagina sa de Facebook și care mie personal mi se par convingătoare și pertinente.

În concluzie, Platforma DA cere mai multe chestiuni, între care "a nu recunoaște legalitatea tranzacției dintre Avia Invest și NR Investments Ltd, până când nu va fi o decizie definitivă a instanțelor de judecată cu privire la legalitatea concesionării Aeroportului Chișinău în baza urmării penale inițiate de către Procuratura Generală și CNA" și "identificarea mecanismelor cu privire la întoarcerea Aeroportului în gestiunea statului prin anularea tranzacției de concesionare".

Exact același lucru îl cere și președintele Igor Dodon în postarea sa pe Facebook: "prin decizia criminală a fostei guvernări, el a fost dat în concesiune. Și noi considerăm că sunt toate temeiurile pentru a anula acest contract și pentru a readuce aeroportul în gestiunea statului".

Așa cum am spus mai sus, nu știm dacă avem în acest caz o coincidență de opinii sau o opinie concertată.

Fără a intra în subtilități și interese, care bineînțeles că există, vom menționa că cererea de readucere a Aeroportului Chișinău în administrarea statului se pliază perfect pe politica de consolidare a rolului statului și de fortificare a instituțiilor lui pe care o promovează președintele Igor Dodon, dar și pe justițiarismul lui Andrei Năstase.

Este adevărat că liderul Platformei DA ar putea să fie bănuit că dorește revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în administrarea statului ca mai apoi acesta să fie preluat, într-o formă sau alta, de către oamenii de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa. Mai ales că este cunoscut interesul celor doi pentru acest domeniu, inclusiv al lui Andrei Năstase. Dacă vă amintiți, în aprilie 2000 Năstase a fost numit director adjunct al Companiei de Stat Air Moldova și în acea perioadă președinte al Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile era Victor Ţopa. Dar mie mi se pare mult prea deplasată și fantezistă ipoteza că Năstase vrea înlăturarea dinastiei Rothschild de la administrarea Aeroportului pentru ca aceasta să revină oamenilor de afaceri Țopa. Așa că până la proba contrară vom considera că demersul liderului Platformei DA este dictat în mod exclusiv de interesul național și sentimentul patriotic.

Un lucru rămâne neclar în chestiunea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău: care este poziția celei de-a treia componente a arcului guvernamental – Partidul Acțiune și Solidaritate și personal al Maiei Sandu. Cu cine se va solidariza Maia Sandu: cu partenerii politici PPDA și PSRM sau cu interesele dinastiei bancare Rothschild?

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Tematic

Dodon, reacție dură la decizia ANRE: Încercare de destabilizare a situației în țară
Tagurile:
Sandu, Dodon, Nastase, Aeroportul Chişinău, Aeroportul Chisinau, Rothschild


Știrile Zilei