09:24 23 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.60
  • USD16.66
  • RUB0.22
  • RON4.03
  • UAH0.59
Editorialist
Sa primesc un link scurt
Protestele agricultorilor – revendicări și soluții (87)
47520

Situația de la Chișinău se anunță una, cel puțin, complicată. În definitiv, deznodământul ei va depinde, în mare parte, de rezultatele dialogului dintre guvernanți și agricultorii protestatari.

Pentru că astăzi toată lumea a fost cu ochii pe acțiunile agricultorilor protestatari și pe ping-pong-ul lor cu poliția, puțin au tras atenție la faptul că Partidul Democrat i-a exclus astăzi din rândurile acestei formațiuni politice pe doi deputați, care, potrivit liderilor democrați, de o vreme nu mai participau la ședințele și activitățile formațiunii. Este vorba de Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc.

Decizia a fost luată într-o ședință comună a Biroului Executiv al Partidului Democrat şi a fracțiunii PDM, la care s-a constatat că cei doi „de mult nu mai iau parte la şedinţele fracţiunii PDM în Parlament şi nici la acţiunile Partidului Democrat”.

Formal, dacă doi deputați au plecat din PDM, la Chișinău nu mai există o majoritate parlamentară. Este adevărat că potrivit unor zvonuri, pe care anterior le-a comentat chiar liderul PDM, Pavel Filip, Vladimir Andronachi şi Eugeniu Nichiforciuc ar putea adera la Partidul Socialiștilor și că aceștia ar fi apropiați de socialiști. Dacă este așa atunci coaliția de guvernământ păstrează o majoritate, șubredă, la limită, dar totuși o majoritate de 51 de deputați.

Situația se anunță complicată și prin faptul că cea mai influentă formațiune politică extraparlamentară – PAS-ul Maiei Sandu – a anunțat o acțiune de protest în centrul Capitalei. În mod sigur, agricultorii nu vor pleca acasă nici astăzi, nici sâmbătă acasă, chiar dacă ei nu pot rămâne mult timp în Capitală, dat fiind că trebuie să înceapă campania de recoltare la floarea soarelui.

Una dintre revendicările agricultorilor, chiar una e bază, este desfășurarea ședinței extraordinare a Parlamentului. Demersul este susținut și de opoziția parlamentară care, nu mă îndoiesc de asta, privește această ședință și ca o șansă de a lăsa Guvernul fără susținere în Parlament. Lucrul acesta va fi lesne de realizat dacă din PDM vor pleca alți deputați sau dacă cei doi democrați recent excluși din partidul lui Filip vor acosta la bordul altei formațiuni politice decât cea a socialiștilor.

Opoziția parlamentară va încerca prin toate mijloacele să folosească în interes politic protestul agricultorilor pentru că, dacă acum nu se întâmple ceva, nu are cum să-l oprească pe Igor Dodon să câștige cel de-al doilea mandat de președinte la alegerile din toamnă.   

În acest moment, avem o ecuație cu mai multe necunoscute.

S-ar putea să nu să se întâmple nimic deosebit. Situația poate fi dezamorsată de guvernanți dacă vor găsi repede un numitor comun cu agricultorii protestatari, care, din câte înțelegem, nu au nici o dorință ca acțiunile lor să fie folosite în interes politic de Maia Sandu și Andrei Năstase. Așa că nu este exclus ca, în urma unui compromis făcut de guvernanți, apele să se liniștească și agricultorii să-și scoate tehnica din Capitală și să plece acasă.

În acest caz, acțiunile stradale pe care PAS vrea să le desfășoare duminică nu vor avea nicio miză și nicio relevanță.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Protestele agricultorilor – revendicări și soluții (87)
Tagurile:
Pavel Filip, Igor Dodon, Andrei Năstase, Maia Sandu, agricultori, proteste, majoritate parlamentară

Știrile Zilei