16:02 28 Noiembrie 2020
În direct
  • EUR20.51
  • USD17.23
  • RUB0.23
  • RON4.21
  • UAH0.61
Editorialist
Sa primesc un link scurt
44410

Diminuarea avântului protestatar în Belarus indică asupra existenței unui scepticism legat de fenomenul „revoluțiilor colorate”.

MOSCOVA, 24 oct – Sputnik. Opoziția belarusă este atât de ghinionistă, încât are toate șansele să piardă chiar și la nominalizarea pentru titlul de “Ghinionistul anului”. Împotriva ei sunt atât circumstanțele care nu depind de ea, cât și propriii lideri, care au niște inițiative atât de exotice, încât nu e clar cum de reușesc să-și mai păstreze reputația și imaginea personală.

Duminică expiră termenul “notei ultimative”, înaintată lui Aleksandr Lukașenko acum două săptămâni de către Svetlana Tihanovskaia. Din momentul în care nu există niciun fel de semne că autoritățile belaruse intenționează să realizeze aceste revendicări, de luni, potrivit promisiunilor “președintelui Sveta”, Belarusul ar trebui să intre în regimul haosului grevelor naționale, blocărilor de șosele și a prăbușirii vânzărilor în magazinele de stat.

Însă, odată cu trecerea timpului, o astfel de evoluție a lucrurilor pare tot mai fantezistă.

Se pare că acest lucru au început să înțeleagă chiar și cei din consiliul coordonator al opoziției, care acum este preocupat cum să iasă din această situație incomodă cu pierderi minime. Unul din membrii lui, Pavel Latușko a declarat că pe măsura expirării ternului dat în nota ultimativă, care prin minune s-a transformat în una “populară”, își vor intensifica acțiunile. E o formulare destul de comodă, care oferă un mare spațiul de interpretări și nu obligă la nimic.

Însă ar fi incorect să afirmă că eșecul protestelor din Belarus se datorează exclusiv factorilor interni, chiar dacă acestea joacă un prim rol.

Opoziția belarusă (și protectorii ei externi) au avut nenorocul să demareze o răsturnare a puterii în perioada unei discreditări totale a fenomenului “revoluției colorate”.

Peste 15 ani acest fenomen reprezenta o adevărată amenințare pentru autorități și totodată o inspirație pentru opoziția dintr-un număr mare de stat. “Revoluțiile colorate” erau considerate o armă perfectă și imbatabilă pentru răsturnarea unor conducători și regimuri indezirabile. Acest concept demoraliza pe unii și insufla încredere altor în apropiata victorie.

Însă, cel mai important lucru era credința multor oameni, care nu aveau nicio tangență cu politica, în posibilitatea de a schimba în acest fel viața spre bine.

O “revoluție colorată” nu este doar o lovitură de stat. Aceasta este imposibilă fără mase mari de oameni pe stradă, apolitici în viața de zi cu zi, dar care devin convinși că o schimbare bruscă a puterii, prin ignorarea tuturor regulilor scrise, de dragul unui viitor luminous. Anume acest lucru a determinat zeci și sute de mii de oameni să iasă în piața din Cairo în 2011 și pe Maidanul din Kiev în 2013.

Apropo, protestele belaruse inițial se puteau lăuda cu un număr mare de demonstranți, însă în fiecare săptămână numărul protestatarilor se micșorează.

Problema nu este în oboseala oamenilor de manifestații fără un rezultat și faptul că lozinca “Lukașenko, pleacă!” nu are puterea magică de a izgoni un lider național “incorect”. În paralel cu evenimentele din Belarus, și în alte colțuri ale lumii au loc niște procese importante, care determină cetățenii republicii să judece la rece ceea ce se întâmplă acasă.

Există Kârgâzstanul, care trecere prin a treia mare criză politică din ultimii 15 de ani, în privința căreia se utilizează eticheta de “revoluție colorată”. Anume această țară din Asia Mijlocie a avut cel mai mare aport la discreditarea fenomenului, pentru că principalul rezultat pentru toate loviturile de stat, însoțite de dezordini de stradă și anarhie, a devenit lipsa unor schimbări spre bine pentru societatea kârgâză.

Există Armenia. Pe fundalul unei atitudini sceptice față de orice maidane și eșecurile lor tot mai frecvente, anume evenimentele din Erevan din 2018 au servit drept un exemplu cras al unei revoluții de catifea care și-a atins scopul. Poporul răsculat în numele democrației, viitorului european și combaterea corupției a reușit să răstoarne puterea, a pus în fruntea statului pe cel în care avea încredere, iar noul lider are cu ce să se laude în ultimii ani de activitate. În orice caz, lipsa unor rezultate catastrofale, precum cele din Ucraina sau chiar în Kârgâzstan, ar putea fi considerate adevărate realizări pentru vremurile de azi.

Însă ce sens are opțiunea europeană a poporului, înfrângerea corupților din guvernarea precedentă și alegerea unui lider democrat progresist dacă Armenia a ajuns din nou în epicentrul unui conflict sângeros? Plus, chiar și un om care este departe de  politică înțelegere că Azerbaidjan a profitat de căutările democratice ale vecinului, iar rezultatele acestui lucru îl observăm în Nagorno-Karabah.

Noțiunea de “revoluție colorată” sugerează ideea că lumea reprezintă un loc minunat, însorit și prietenos, unde oamenii sunt frați și e suficient să fie eliminate forțele găunoase din fruntea statului, pentru ca țara să se transforme într-o grădină înfloritoare, în care toți coexistă în armonie. Kârgâzstanul și Armenia pentru societatea belarusă reprezintă o amintire că o astfel de reprezentare nu este decât o iluzie, care nu are nicio legătură cu realitatea internă, nici în politica externă.

Nu e de mirare că protestele din Belarus se mișcă spre un eșec inevitabil.

În acest fel, republica își va bate propriul cui în sicriul mitului universal al “revoluției colorate”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
revoluție colorată, revoluţii colorate, revolutie, belarus

Știrile Zilei