21:17 26 Februarie 2021
În direct
  • EUR21.34
  • USD17.45
  • RUB0.24
  • RON4.38
  • UAH0.63
Editorialist
Sa primesc un link scurt
36951

Despre fidelitatea câinilor s-au scris legende și, cu siguranță, mulți cunosc cel puțin o istorie cutremurătoare despre patrupezii considerați cei mai buni prieteni ai omului. Poate că a mea istorie nu este specială, dar simt nevoia să o împart cu alții.

„Bim cel alb, ureche neagră”, „Hachiko: Cel mai bun prieten”, „Eu şi Marley” - sunt celebrele filme despre câini care au marcat milioane de oameni și se pare că toată lumea cunoaște aceste pelicule pe care nu le poți privi fără să te îneci în lacrimi. Eu le-am privit pe toate, profund emoționată, și așa se face că am avut și eu norocul să mă învrednicesc de un câine cu totul special. 

„De jure” însă nu a fost al meu

A mea „istorie” a început acum 10 ani, când am decis să-i fac un cadou special surorii mele la aniversare - un câine. Așa în viața noastră a apărut Lana, dar recunosc că mi-am făcut, de fapt, mie însămi un cadou. Am zărit-o în mulțimea de câinișori - era singura cu urechile lungi și întreaga înfățișare îi era splendidă. Am înțeles că e a noastră și nu am zăbovit nicio clipă. 

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Lana

Atunci nu am cerut consimțământul nimănui și prima reacție a familiei mele nu a fost cea pe care o așteptam. Ai mei au tratat-o la început pe Lana ca pe „o mică problemă care latră continuu”, dar în scurt timp ea a reușit să topească chiar și inimile celor pe care îi știam până atunci oarecum reci față de animale. 

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Lana

Până acum zece ani consideram oarecum exagerate afirmațiile că un animal poate deveni “membru al familiei”, deși din fragedă copilărie am iubit nespus de mult patrupezii. Dar Lana a meritat cu siguranță acest calificativ și a demonstrat asta în timp.

Nu am văzut decât în filme un câine la fel de inteligent. Cel puțin eu nu am întâlnit câini care să simtă atât de bine stările emoționale ale stăpânului. Dacă eram tristă, venea lângă mine ca să mă consoleze. Știa să cucerească orice om cu privirea sa tandră.

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Lana

Când plecam de acasă, ne aștepta pe toți scâncind, cu privirea spre poartă, până reveneam, chiar dacă mai erau și alți oameni acasă. Nu conta dacă a plecat mama, tata, eu sau sora mea. Îi voia prezenți pe toți în anturajul său.

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Lana își așteaptă stăpânii cu privirea spre poartă

Și mă aștepta cu mult dor și nerăbdare când reveneam acasă după mai multe luni lipsă. Avea o mare afecțiune pentru noi toți. Și noi, la rândul nostru, ne-am atașat foarte mult de ea. 

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Al meu „Hachiko” mă aștepta mereu cu dor

Nu am mai văzut câine care să se supere dacă îi vorbesc pe un ton ușor mai rigid decât de obicei. Și supărarea putea dura ore în șir - timp în care se ascundea și nu răspundea la apelurile noastre. Aveam impresia că înțelege tot ce-i spun și era foarte docilă. 

Avea, desigur, și neajunsuri, dictate de natura sa vânătorească - îi plăceau la nebunie găinile. Așa am rămas într-o zi fără nicio pasăre în gospodărie - nu mai creșteam găini, ci câini, pentru că Lana s-a dovedit a fi extrem de fertilă și în cei zece ani a lăsat urmași pentru tot satul și câteva din vecinătate. 

 Câinele Lana
© Sputnik / Anna Yuriy
Lana își hrănește puii

Acum doi ani s-a îmbolnăvit foarte tare și eram pregătiți că o vom pierde. A fost însă resuscitată după săptămâni în șir de boală și suferință. Brusc și miraculos, s-a făcut bine.

Am crezut atunci că Lana ne va fi alături încă mult timp, dar nu a fost să fie. Ciclul de viață al câinilor e scurt. E și mai scurt atunci când sunt afectați de boală. 

Înainte să plece însă ne-a surprins cu încă „un lot” de urmași (de data aceasta erau doar doi, nu șase ca de obicei). Câinișorul a ajuns pe mâini foarte bune, iar cățelușa, în pofida eforturilor noastre de a-i găsi stăpân, nu a vrut-o nimeni. 

Cățelușa Leia - urmașa Lanei
© Sputnik / Anna Yuriy
Cățelușa Leia - urmașa Lanei

Un cuplu din oraș s-a arătat interesat de „oferta” noastră, dar în ultimul moment, fără explicații, a refuzat. Și atunci am decis că așa a fost să fie - am păstrat-o.

În câteva zile, Lana s-a stins... Am plâns mult, cu toții. Moartea animalului preferat îți lasă gust amar. Cu siguranță, cea mică nu o va înlocui niciodată pe Lana, dar e tot a noastră și e scumpă în felul ei. Dacă nu era „urmașa” Lanei, probabil că niciodată în viață nu mi-aș mai fi luat vreun câine, pentru că nu pot uita privirea-i plină de speranță, care mă implora parcă să o ajut când îi era rău. Dar nu aveam cum...

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
legendă, câine

Știrile Zilei