18:53 06 August 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.64
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
Educație
Sa primesc un link scurt
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (218)
53 0 0

Guvernul va acorda anual din bugetul de stat 21 de Burse de Excelență a Guvernului în cuantum de 2500 de lei și șase Burse pe domenii științifice.

CHIȘINĂU, 31 iul – Sputnik. Guvernul a aprobat vineri modificarea Regulamentului cu privire la modul de acordare a Bursei de Excelență a Guvernului  şi a Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi. Inițiativa a venit din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Bursele de merit vor fi acordate atât studenților–doctoranzi înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență la zi, cât și cu frecvență redusă.

Bursa de Excelență şi Bursa pe domenii se acordă anual, pentru un an calendaristic, atât studenților-doctoranzi finanțați din bugetul de stat, cât și celor în bază de contract, începând cu al doilea an de studii.

Concursul pentru acordarea Bursei de excelență și a Bursei pe domenii este organizat anual de către ministerul de resort, în perioada noiembrie–decembrie.

Criteriile minime de selectare a candidaților pentru acordarea burselor de merit sunt:

  • parcurgerea programului de pregătire bazat pe studii avansate și realizarea programului individual de cercetare științifică sau creație artistică, precum și acumularea numărului de credite transferabile stabilit de școala doctorală;
  • prezentarea rezultatelor activităților din domeniile cercetării și inovării în cadrul a cel puțin trei conferințe, simpozioane naționale sau alte evenimente științifice naționale și în cadrul a cel puțin două conferințe, simpozioane internaționale sau alte evenimente științifice internaționale;
  • autori/coautori a nu mai puțin de trei rezultate ale activităților din domeniile cercetării și inovării, confirmate prin publicaţii ştiinţifice, brevete, patente de autor etc., dintre care cel puțin unul la nivel internațional.

Studentul-doctorand poate beneficia doar o singură dată de Bursa de excelență sau de Bursa pe domenii.

Guvernul va acorda anual din bugetul de stat 21 de Burse de excelență a Guvernului în cuantum de 2500 de lei și șase Burse pe domenii științifice: științe ale naturii, științe inginerești și tehnologii, științe medicale, științe agricole, științe sociale și economice, științe umaniste, în cuantum de 2000 de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova

Тема:
Guvernul Moldovei - știri de ultimă oră, proiecte, reforme (218)

Tematic

Din 1 septembrie, unele categorii de medici vor prima salarii cu 30% mai mari – Iată care
Tagurile:
studenţi, burse


Știrile Zilei