21:31 26 Februarie 2021
În direct
  • EUR21.34
  • USD17.45
  • RUB0.24
  • RON4.38
  • UAH0.63
Sănătate
Sa primesc un link scurt
19410

Pe măsură ce noi tulpini de SARS-CoV-2 continuă să se răspândească în toată Europa, o nouă variantă a virusului, cu mutații îngrijorătoare, tocmai a fost menţionată într-un raport de oamenii de știință scoțieni.

BUCUREŞTI, 16 feb – Sputnik. Un raport al Universității din Edinburgh din 15 februarie indică apariţia unei noi variante a coronavirusului, numită B.1.525, care include mai multe mutații „de importanță biologică”. Detectată prin secvențierea genomului în mai multe țări, inclusiv Danemarca, Statele Unite, Regatul Unit și Franța, este considerată mai periculoasă, deoarece este capabilă să reziste anumtor vaccinuri și anticorpi, potrivit The Guardian.

În special prezenţa mutației E484K a proteinei spike, care ajută virusul să pătrundă în celule, îngrijorează comunitatea științifică. E484K este prezent și în variantele sud-africană și braziliană, cunoscute ca fiind mai contagioase decât versiunea inițială a coronavirusului.

Un vaccin ineficient împotriva noii variante?

Dr. Simon Clarke, profesor asociat de microbiologie celulară la Universitatea din Reading, intervievată de The Guardian, a precizat că B.1.525 ar putea rezista anumitor vaccinuri.

„Nu știm încă în ce măsură se va răspândi această [nouă] variantă, dar dacă se va răspândi, putem presupune că imunitatea dobândită în urma oricărui vaccin sau a unei infecții anterioare va fi diminuată”, a spus aceasta pentru cotidianul britanic.

Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea din Cambridge, a precizat, la rândul său, că această variantă conține o modificare capabilă să ajute virusul să scape de anticorpi.

Dacă există şi o veste bună legată de descoperirea acestei tulpini, este că se confirmă faptul că mai multe variante îngrijorătoare „împart” aceleași mutații, în special E484K. Aceasta este o modificare-cheie de luat în considerare pentru modificarea vaccinului existent împotriva Covid-19 pentru a-l face eficient împotriva noilor variante, potrivit profesorului Jonathan Stoye de la Institutul Francis Crick, contactat de Guardian.

Cazuri identificate

Conform acestui raport, până în prezent au fost identificate 35 de cazuri de infectare cu această tulpină în Danemarca, 39 în Regatul Unit, 29 în Nigeria și 10 în Statele Unite. Pe continentul european, B.1.525 s-a răspândit în Spania, unde a fost înregistrat un caz. De asemenea, în Franţa sunt cinci cazuri de infecție confirmate, potrivit Sputnik France. 

Oamenii de știință scoțieni subliniază că B.1.525 a fost înregistrat pentru prima dată în decembrie 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

OMS a dezvăluit cea mai probabilă ipoteză a originii coronavirusului
Tagurile:
COVID-19, versiune, nouă

Știrile Zilei