17:52 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
Accident în sectorul Buiucani, 30 septembrie 2019

Transnistria va acorda ajutor copiilor implicați într-un accident lângă Chișinău

© Sputnik / Miroslav Rotari
Accidente
Sa primesc un link scurt
125 0 0

Accidentul rutier în care au avut de suferit copiii dintr-un colectiv de creație din Transnistria a fost pus în discuție într-o ședință cu participarea liderului de la Tiraspol.

TIRASPOL, 7 oct – Sputnik, Irina Leahova. Autoritățile de la Tiraspol intenționează să acorde ajutor copiilor care au avut de suferit în accidentul rutier din apropierea Chișinăului. Acest subiect a fost discutat la ședința liderului Transnistriei, Vadim Krasnoselski, cu șefii administrației orașului. 

„Copiilor și părinților acestora trebuie să le fie acordat ajutor”, a spus Krasnoselski.

Copiii fac parte din colectivul de creație al Casei de Cultură din Bender și participă la show-ul „Forța Dansului”.

În seara zilei de 5 octombrie, tinerii artiști se întorceau acasă de la înregistrările pentru o emisiune televizată. Microbuzul „Volkswagen" în care se deplasau copiii s-a tamponat cu un automobil. Accidentul s-a produs pe bulevardul Dacia, în direcția satului Băcioi. Potrivit unor date, șoferul automobilului era în stare de ebrietate alcoolică.

„Doi dintre cei șase copii care au avut de suferit continuă să se afle în spital. Ceilalți sunt deja acasă”, a comunicat șeful administrației de la Bender, Roman Ivancenko.

Anterior Sputnik a scris că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comentând acest caz, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu creșterea numărului de accidente rutiere soldate cu pierderea de vieți omenești și a calificat situația de pe drumurile țării drept periculoasă, chemând să fie întreprinse măsuri drastice pentru a curma lanțul de tragedii.

Tagurile:
accident, copii


Știrile Zilei