16:05 19 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.62
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
Care sunt cele mai mari și cele mai mici salarii în Moldova
© Sputnik / Vadim Rusu

Vedeți în infograficul elaborat de Sputnic care sunt cele mai mari și cele mai mici salarii în Moldova.

Potrivit statisticii, cele mai mari salarii sunt ridicate, ca și până acum, de reprezentanții sectorului informații și comunicații – ceva mai mult de 14 mii de lei (în jur de 830 de dolari potrivit cursului actual al Băncii Naționale).

Aceștia sunt urmații de angajații sectorului financiar și de asigurări – în jur de 12 mii de lei (aproximativ 700 de dolari). În Top 3 al celor mai bine plătiți specialiști au intrat și reprezentanții sectorului de producție și furnizare a energiei electrice și termice, gaze, apă caldă și aer condiționat, distribuția apei, gestionarea deșeurilor și activități de decontaminare – salariul acestora constituie în medie 11,3 mii de lei (în jur de 660 de dolari).

Cele mai mici salarii le au angajații din domeniul artă, activități de recreere și agrement – aproximativ 3,5 mii de lei (cam 205 dolari). Salariul mediu în domeniul educației este, potrivit statisticii, de puțin peste cinci mii de lei (aproximativ 300 de dolari), iar în domeniul sănătății și asistenței sociale – de aproape șase mii de lei (355 de dolari).

În trimestrul III al anului curent, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 6 507,3 lei, înregistrând o creștere de 12,0% față de trimestrul III 2017.

Nu vor încăpea în buzunare: Guvernarea promite noi majorări de salarii și premii>>>

În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit în perioada de referință 5 624,8 lei (+12,7% față de trimestrul III 2017), iar în sectorul economic (real) – 6 845,1 lei (+11,6% față de trimestrul III 2017).

Tematic

Mămicile care lucrează vor primi salariu și indemnizație pentru creșterea copilului
Judecătorii țin cu dinții să aibă salarii de 30 de mii și cheamă Guvernul în judecată
Tagurile:
top, statistica, salarii


Mai multe infografice

  • Criminalitatea în Moldova
    Last update: 20:20 17.07.2019
    20:20 17.07.2019

    Cine sunt autorii celor mai grave infracțiuni din Republica Moldova

    Sputnik vă prezintă un infografic cu cele mai relevante date statistice despre infracțiunile înregistrate în 2018.

    499
  • Universitățile din Moldova: ghid pentru absolvenți
    Last update: 17:20 11.07.2019
    17:20 11.07.2019

    Ghid pentru candidați: Universitățile din Moldova

    În această perioadă, cea mai importantă preocupare a absolvenților este alegerea unei instituții de învățământ universitar în care să-și continue studiile – în infogaraficul Sputnik poate fi găsită informația despre instituțiile de învățământ superior din Moldova.

    664
  • Salariul mediu în Moldova și în țările învecinate
    Last update: 15:14 09.07.2019
    15:14 09.07.2019

    Oficial: Salariul mediu în Moldova și în țările vecine

    Vedeți în infograficul Sputnik care este câștigul mediu al salariaților din Moldova și câți bani iau cei din Ucraina și România.

    442
  • Formația Bucuria
    Last update: 09:44 09.07.2019
    09:44 09.07.2019

    Formația "Bucuria" – o istorie inedită a jazz-ului moldovenesc

    Un material inedit despre legendara orchestră de jazz "Bucuria", din care au făcut parte câteva nume sonora ale timpului - '40, '50, '60 ai secolului trecut: Șico Aranov, Garry Șirman, Naum Loznic, Rudolf Caplanschi, David Feidman, Moisei Goldman, Efim Bălțanu, Dorina Roșca.

    109

Știrile Zilei