19:19 06 August 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.64
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
”Turism politic” în parlamentul Moldovei 2020
© Sputnik /

În luna iunie, a continuat procesul de ”migrație” în rândurile deputaților moldoveni - unii parlamentari au decis să părăsească fracțiunile partidelor datorită cărora au ajuns în forul legislativ suprem al țării.

Plecarea deputaților din fracțiunile lor și aderarea la alte forțe politice din Parlament a subminat majoritatea parlamentară, formată din reprezentanții Partidului Socialiștilor și Partidul Democrat. În loc de 30 de deputați cât avea la început de mandat, fracțiunea PDM a rămas cu 13 parlamentari. În fracțiunea socialiștilor sunt 37 de deputați. În general, PSRM și PDM controlează 50 de mandate, în timp ce minimul necesar pentru funcționarea majorității parlamentare este de 51 de deputați.

Criza democraților moldoveni

Primii care au părăsit PDM și fracțiunea democraților au fost șase deputați, printre care Andrian Candu, Sergiu Sîrbu și Vladimir Cebotari. Ulterior, aceștia au anunțat despre crearea grupului Pro Moldova, precum și faptul că vor susține inițiativele blocului ACUM.

Apoi, la scurt timp, și alți parlamentari au părăsit rândurile Partidului Democrat. Este vorba de Gheorghe Brașovschi și Ruxanda Glavan.

În data de 8 mai, patru parlamentari au părăsit fracțiunea PDM: Elena Bacalu și Oleg Sîrbu, care și-au exprimat dorința de a se alătura la ”Pro Moldova”, și Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, care au aderat la fracțiunea partidului Șor.

Pe 18 mai, alți doi deputați au părăsit fracțiunea Partidului Democrat și au anunțat despre intenția lor de a se alătura grupului parlamentar ”Pro Moldova”. Este vorba despre Vasile Bîtcă și Ghennadie Verdeș.

Peste o lună, pe 9 iunie, a părăsit PDM și parlamentarul Angel Agache, alăturându-se grupului ”Pro Moldova”.

Apoi, pe 17 iunie, Efrosinha Grețu și-a anunțat retragerea din facțiunea PDM și aderarea la grupul ”Pro Moldova”.

Declarația deputatului Ștefan Gațcan, ales pe listele Partidului Socialiștilor în timpul alegerilor din circumscripția uninominală Hâncești, despre părăsirea fracțiunii PSRM și intenția sa de a se alătura grupului parlamentar ”Pro Moldova” a apărut pe profilul său de Facebook pe 30 iunie. A doua zi, președintele fracțiunii socialiștilor, Corneliu Furculiță, a anunțat că Gațcan a depus o cerere de renunțare la mandatul de deputat. Iar pe 9 iulie, pe pagina de Facebook a lui Gațcan a apărut un mesaj în care acesta declara că și-a retras cererea de demisie din funcția de deputat și că rămâne în cadrul fracțiunii socialiștilor.

”Când va fi momentul de plecat, îmi voi depune mandatul. Dar deocamdată țara are nevoie de o guvernare puternică și eficientă. Și eu, ca deputat al fracțiunii Partidului Socialiștilor, îi voi oferi sprijinul meu”, explica Gațcan.

Parlamentul și președintele au condamnat „traseismul politic”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, pe 26 iunie, că va propune Parlamentului un proiect de lege privind amendarea Constituției cu scopul de a fixa în Legea fundamentală a țării consolidarea mandatului imperativ al deputaților.

"Fac apel către colegii din Partidul Socialiștilor, ei sunt 37 de deputați, să vină cu inițiativa constituțională și știu că sunt deja unele idei de a veni cu un proiect de modificare a Constituției”, a declarat Igor Dodon.

El a subliniat că modificările sunt necesare pentru a le interzice aleșilor poporului să treacă de la o fracțiune la alta. Șeful statului a adăugat că este o procedură îndelungată, dar în curând va fi gata să le ofere deputaților un proiect adecvat.

Totodată, pe 11 iunie, Legislativul a aprobat o declarație care condamna fenomenul „migrației politice” și corupției politice.

Autor al proiectului de hotărâre a Parlamentului a fost fracțiunea Partidului Democrat, care a pierdut jumătate din deputații săi din cauza „traseismului politic”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (218)

Tematic

Traseismul politic: Care ar putea fi consecințele pentru Moldova
Tagurile:
2020, Moldova, turism parlamentar


Mai multe infografice

  • Cum să alegem corect un pepene verde
    Last update: 11:47 03.08.2020
    11:47 03.08.2020

    Cum să alegem un harbuz fără nitrați

    Luna august este sezonul pepenilor verzi și galbeni. Specialiștii ne avertizează însă că fructele și legumele de sezon pot fi contaminate cu nitrați care provoacă probleme serioase de sănătate.

    207
  • Uniunea Economică Eurasiatică în cifre
    Last update: 11:20 17.07.2020
    11:20 17.07.2020

    Uniunea Economică Eurasiatică în cifre

    Moldova trebuie să fie interesată de o cooperare strânsă cu Uniunea Economică Eurasiatică. UEEA este printre cei trei lideri mondiali la producția de gaz și de petrol.

    255
  • Interzis  până la 1 august
    Last update: 22:27 14.07.2020
    22:27 14.07.2020

    Mai multe interdicții, în vigoare până la 1 august

    Comisia Națională de Sănătate Publică a prelungit perioada stării de urgență în sănătate publică. Vedeţi în ingograficul Sputnik ce nu aveţi voie să faceţi până pe 1 august.

    870
  • Universitățile din Moldova: ghid pentru absolvenți
    Last update: 08:50 07.07.2020
    08:50 07.07.2020

    Universitățile din Moldova: Ghid pentru absolvenți

    Mulți dintre absolvenți nu au decis încă unde să-și urmeze studiile universitare – în infogaraficul Sputnik puteți găsi informație utilă despre instituțiile de învățământ superior din Moldova.

    192

Știrile Zilei