17:19 29 Mai 2020
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.63
  • RUB0.25
  • RON4.01
  • UAH0.66
Relații internaționale
Sa primesc un link scurt
71 0 0

În plină pandemie, săptămâna aceasta va avea loc o nouă rundă de negocieri între Londra și Bruxelles pe tema acordului comercial post-Brexit.

BRUXELLES, 12 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Uniunea Europeană şi Regatul Unit vor desfășura o nouă rundă de negocieri asupra unui acord comercial post-Brexit. Negocierilor vor dura de astăzi până până vineri și se vor desfășura prin videoconferinţă.

Aceasta este cea de-a treia serie de consultări post-Brexit, însă primele două au înregistrat puţine progrese. Mai mult, Bruxellesul, prin negociatorul său Michel Barnier, a acuzat Londra că refuză să se angajeze serios în discuţii.

Regatul Unit a părăsit UE la sfârşitul lunii ianuarie iar acum se află într-o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că Marea Britanie este încă parte a pieţei interne şi a uniunii vamale a UE, respectă regulile UE şi contribuie la bugetul blocului.

Dacă în timpul perioadei de tranziţie nu se încheie niciun acord pentru relaţiile viitoare, va exista o separare dură, fără acord.

Rezultatul final al negocierilor sau lipsa unui acord va fi evidentă o dată cu runda finală de negocieri care este stabilită pentru iunie. De asemenea, sfârşitul lui iunie este termenul limită pentru ca Marea Britanie să solicite extinderea perioadei de tranziţie, ceea ce guvernul britanic nu dorește să facă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Londra, Bruxelles, Post, brexit, negocieri


Știrile Zilei