21:13 20 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
Relații internaționale
Sa primesc un link scurt
97 0 0

Ostilitatea și acțiunile imprevizibile ale Statelor Unite ne obligă să fim pregătiți pentru cele mai proaste scenarii, a declarat reprezentantul oficial al Kremlinului.

CHIȘINĂU, 8 apr – Sputnik. Moscova este pregătită pentru cele mai proaste scenarii de dezvoltare a relațiilor cu SUA, a declarat în fața jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov, comentând astfel informațiile despre o posibilă expulzare a diplomaților ruși, informează RIA Novosti.

Anterior, în presă au fost vehiculate scenarii cu privire la noi sancțiuni ale SUA în privința Rusiei, intre altele, că ar putea fi posibilă expulzarea diplomaților.

"Vedeți, ostilitatea și acțiunile imprevizibile ale părții americane în ansamblu ne obligă să fim pregătiți pentru cele mai proaste scenarii. Adică, atunci când ai un interlocutor cu dispoziții destul de agresive, imprevizibil, evident că te afli permanent într-o stare de mobilizare. Dar, în general, vedeți, se dovedește că avem, să spunem așa, mult mai multe întrebări cu privire la relațiile ruso-americane decât este în general volumul acestor relații ", a spus Peskov, răspunzând la întrebarea dacă Rusia studiază scenariile noilor sancțiuni și dacă se pregătește să opună rezistență noilor restricții.

El a adăugat de asemenea că, fără îndoială, imprevizibilitatea relațiilor dintre Rusia și Statele Unite se păstrează în continuare „și acesta este un lucru este foarte prost”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Putin nu va permite Statelor Unite să vorbească cu Rusia de pe poziția forței - Kremlinul
Tagurile:
expulzați, diplomați, SUA, relații, Kremlin

Știrile Zilei