18:44 05 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.12
  • USD18.43
  • RUB0.23
  • RON4.17
  • UAH0.67
Meteo
Sa primesc un link scurt
2243730

Romica Jurcă a anunțat că România urmează să fie lovită de Furtuna Sabina. Din fericire, fenomenul nu va lovi din plin, dar se vor simți curenți puternici de vânt.

BUCUREȘTI, 10 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Curenții puternici de vânt sunt generați de sistemul noros care afectează Europa.

Meteorologul Romica Jurcă spune că majoritatea sistemelor noroase care vor veni în România aparțin aceste vaste arii ciclionice care este foarte activă.

”Precipitațiile vor începe astăzi și un sistem noros va traversa toată țara. Miercuri și joi, precipitațiile par să fie mai puține, iar vineri, un noi segment noros va cuprinde România”, a punctat Romica Jurcă.

Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, spune că traversăm, acum, o perioadă în care vremea își schimbă radical aspectul o dată la două-trei zile. În trecut, a fost o perioadă lungă în care, din punct de vedere al precipitațiilor, nu s-a întâmplat mai nimic.

”Nu este bine să avem nici astfel de blocaje atmosferice, așa cum le numim noi, pentru că seceta este instalată în mare parte a țării. Sigur că suportăm destul de dificil și aceste treceri pentru că ne influențează variațiile de temperatură, apariția precipitațiilor, după o lungă perioadă lipsită de precipitații”, a explicat Georgescu.

În opinia sa, mai ieșit din comun este faptul că această iarnă, pe care o traversează România, a avut influențe dinspre Europa de Vest, dinspre Oceanul Atlantic și foarte puține dinspre Câmpia Rusă sau partea de nord a Europei.

Sursa citată susține că România nu va fi una din țările cele mai afectate de efectele Furtunii Sabina.

Aceasta este un fenomen similar unui uragan, care implică manifestări ale vântului de până la 140 km/h. Este capabilă să rupă copaci și să miște autoturisme din loc.

Vom menționa că meteorologii din Chișinău nu au anunțat că furtuna Sabina care se apropie de România ar putea să prezinte vreun pericol pentru Republica Moldova.

Tagurile:
Moldova, Romania, furtuna


Știrile Zilei