09:28 16 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.39
  • USD16.69
  • RUB0.27
  • RON4.16
  • UAH0.64
Pistol

Focuri de armă în sectorul Botanica al Capitalei

© Sputnik / Rodion Proca
Moldova
Sa primesc un link scurt
33 0 0

Un tânăr a fost rănit cu o armă de foc în această dimineaţă în Capitală.

CHIŞINĂU, 8 iul – Sputnik. O persoană a fost rănită în picior cu o armă de foc în această dimineaţă, într-un local din sectorul Botanica al Capitalei. Este vorba despre un client al localului, un tânăr de 28 de ani. Acesta a fost rănit de către un poliţist venit să documenteze un conflict produs în acest local. Incidentul s-a produs în jurul orei 07.00.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei Chişinău, Adrian Jovmir, a declarat că oamenii legii au fost solicitaţi în această dimineaţă să intervină în cadrul unui conflict izbucnit între angajaţi, pază şi un grup de clienţi al acestui local. Motivul încăierării ar fi fost un furt. O clientă a acuzat că din geantă i s-ar fi furat nişte bani.

„La faţa locului s-a deplasat o grupă operativă. Poliţiştii au somat persoanele implicate în conflict să se liniştească. Un tânăr însă, client al localului, s-a îndreptat spre maşina sa, a scos un pistol şi a ameninţat un poliţist”, a declarat Jovmir.

Acesta a mai spus că unul dintre poliţiştii veniţi la faţa locului, căpitan de poliţie, l-a somat pe tânăr să se liniştească. Clientul însă a ignorat avertismentele poliţiei. Atunci omul legii a tras un foc de avertizare în aer. Tânărul însă nu s-a liniştit, iar poliţistul a efectuat a doua împuşcătură în direcţia tânărului, rănindu-l în piciorul stâng.

La faţa locului a fost chemată imediat ambulanţa. Medicii spun că viaţa pacientului este în afara oricărui pericol.

În conflict au fost implicate în jur de 10 persoane.

În prezent, la faţa locului se află poliţişti şi procurori care interoghează martorii. 

 

Tagurile:
local, capitală, conflict, armă, poliţie, Republica Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei