14:47 23 Octombrie 2017
Chişinău+ 9°C
În direct
Банк

Angajaţii celor trei bănci vor primi toate indemnizaţiile la disponibilizare

© Sputnik/ Evgheni Panasenco
Moldova
Sa primesc un link scurt
6920

Salariații care cad sub incidența lichidării băncilor vor primi plățile și indemnizațiile ce li se cuvin.

CHIŞINĂU, 5 sept – Sputnik. Salariaţii de la cele trei bănci care urmează a fi lichidate în timpul apropiat vor primi toate plăţile şi indemnizaţiile ce li se cuvin, fiindu-le respectate toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare. Asigurarea a fost dată de Ion Sturzu, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea liderilor sindicali din teritoriu de la băncile vizate.

În cadrul întâlnirii cu conducerea BNM, organizată la solicitarea Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Instituţiilor Bancare și de Asigurări din Republica Moldova „SIBA”, sindicaliștii și-au exprimat nemulțumirea față de situația creată în sistemul bancar.

“Din cauza faptului că oamenii vor rămâne fără loc de muncă și fără surse de existență, în urma lichidării instituțiilor în care au activat până în prezent, în colectivele de muncă de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială domină disperarea. Salariații trăiesc un stres continuu. Vorbim de circa 3000 de persoane, specialiști valoroși, mulți dintre care activează de o viață la aceste bănci”, a declarat Victor Onici, președintele Federației „SIBA”.

Liderul sindical a precizat că Federația „SIBA” a solicitat de nenumărate ori factorilor de decizie să nu fie lichidate cele trei bănci, iar salariaților să le fie onorate drepturile prevăzute de Codul Muncii şi în contractele colective de muncă din instituţiile bancare.

Viceguvernatorul BNM a reiterat că cele trei bănci vor mai funcţiona până la data de 16 octombrie și a dat asigurări că toate plățile ce li se cuvin salariaților vor fi onorate conform legislației.

Potrivit lui Sturzu, până la finalizarea procesului de lichidare, o parte din personalul angajat va rămâne să lucreze în băncile respective, iar o parte ar putea ulterior să se angajeze la alte bănci.

Federația „SIBA” a atenționat în repetate rânduri factorii de decizie asupra situației precare în care se vor pomeni salariații și membrii familiilor lor în urma lichidării instituțiilor în care activează și au cerut să fie întreprinse măsurile cuvenite pentru menţinerea colectivelor de muncă ale băncilor respective.

Tematic

Expert: Banca de Economii nu poate fi lichidată
Investigarea crizei bancare trebuie să înceapă cel puţin din 2009
Tagurile:
salariaţi, indemnizaţii, plăţi, Unibank, Banca Socială, BEM, BNM, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei