07:48 20 Noiembrie 2017
Chişinău+ 2°C
În direct
Подсадная дичь - залог успешной охоты

Ministerul Mediului nu cedează în faţa avertizărilor vânătorilor

© Sputnik/ Н. Герасимов
Moldova
Sa primesc un link scurt
112 0 0

Guvernul nu va revizui hotărârea care interzice vânarea păsărilor acvatice şi iepurilor de câmp.

CHIŞINĂU, 14 sept – Sputnik. Guvernul nu-și va revizui hotărârea prin care a introdus prohibiția la vânatul de păsări și iepuri de câmp, chiar dacă Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova (SVPM) va organiza acțiuni de protest. Declarația aparține ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, și a fost făcută în exclusivitate pentru Sputnik.

Munteanu a menționat că dacă Guvernul Republicii Moldova împreună cu Ministerul Mediului nu adopta această hotărâre, țara noastră risca să rămână în continuare fără multe specii de animale sălbatice și să fie penalizată pentru nerespectarea unor condiții a unor convenții internaţionale la care Moldova este parte. 

Соколиная охота в Московской области
© Sputnik/ Евгений Биятов

“În momentul în care datele științifice demonstrează asupra necesității măsurilor de ordin administrativ care au fost luate de Guvernul Republicii Moldova, și nu de către Ministerul Mediului în mod separat, noi ne-am văzut obligați să asigurăm realizarea acestor prevederi”, a adăugat Munteanu. 

Ministrul susţine că instituţia pe care o conduce este gata să prezinte în continuare argumentele pentru susținerea acestei poziții. 

“Dreptul de protest este un drept fundamental pe care îl are cetățeanul Republicii Moldova. Fie că acest protest va fi realizat individual sau în grup. În același timp, trebuie să se facă o distincție foarte clară între interesul Moldovei, interesul cetățeanului, obligațiile naționale și internaționale pe care le are țara noastră în materie de standarde de mediu și interesele economice pe care le are Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova”, a declarat ministrul Mediului pentru Sputnik.

Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova intenționează să organizeze acțiuni de protest dacă autoritățile nu vor revizui hotărârea privind deschiderea sezonului de vânătoare 2015-2016, prin care, în anul acesta, a fost interzisă vânătoarea păsărilor acvatice și iepurelui de câmp.


Tematic

Ministerul Mediului a explicat interdicţiile la vânatul unor specii
Tagurile:
protest, vânători, Valeriu Munteanu
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei