22:57 18 August 2019
În direct
  • EUR19.51
  • USD17.50
  • RUB0.26
  • RON4.13
  • UAH0.69
A diabetic person is checking her blood sugar level.

Parlamentul discută despre combaterea diabetului zaharat

East News/ Phanie
Moldova
Sa primesc un link scurt
140 0 0

Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie va organiza marţi o dezbatere publică cu genericul „Profilaxia și combaterea diabetului zaharat în Republica Moldova”.

CHIŞINĂU, 26 oct – Sputnik. Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie organizează dezbateri publice cu genericul „Profilaxia și combaterea diabetului zaharat în Republica Moldova”.

Dezbaterile vor avea loc marți, 27 octombrie, în sala de conferinţe a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. 

La eveniment sunt invitați deputați, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Asociației bolnavilor cu diabet zaharat. 

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite maladii din Republica Moldova. Anual, numărul persoanelor afectate de această boală creşte semnificativ.

Conform datelor Ministerului Sănătății, anul trecut în Moldova erau în jur de 80 de mii de bolnavi de diabet, iar peste 14 mii sunt dependenţi de insulină.

În fiecare an, în data de 14 noiembrie, este marcată Ziua Mondială a Diabetului la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății.

Această zi este marcată la nivel internațional de toate asociațiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât și de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului.

Evenimentul are ca scop să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, reprezentând și o manieră de implicare și de informare a publicului, în general – cei care au persoane apropiate care suferă de această boală, publicul larg, profesioniștii din domeniul sănătății și autoritățile publice.


Tagurile:
diabet, comisia protecţie socială, Parlament, Moldova


Știrile Zilei