23:21 03 Martie 2021
În direct
  • EUR21.08
  • USD17.52
  • RUB0.24
  • RON4.32
  • UAH0.63
Moldova
Sa primesc un link scurt
181 0 0

Impozitul suplimentar pe avere va fi aplicat pentru început pentru locuitorii din municipiile Chişinău şi Bălţi şi ulterior extins pe întreg teritoriul ţării.

CHIŞINĂU, 7 mai – Sputnik. Persoanele fizice din Moldova care deţin un imobil cu o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi cu o valoare cadastrală mai mare de 1,5 milioane de lei, vor plăti anual un impozit suplimentar în bugetul de stat. Această noutate este inclusă în politica bugetar-fiscală ce urmează să fie votată de Parlament în lectura a doua.

Bancnote cu nominalul de 100 lei moldovenești
© Sputnik / Evghenii Panasenco
   

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat că acest impozit va fi aplicat pentru început pentru locuitorii din municipiile Chişinău şi Bălţi şi ulterior extins pe întreg teritoriul ţării. 

Potrivit documentului, taxa suplimentară pe avere va avea o valoare de 0,8 la sută din valoarea cadastrală a imobilului. Plata va fi achitată anual.

Vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Sergiu Sainciuc, a declarat în exclusivitate pentru Sputnik că, aplicarea acestui impozit pentru locuitorii din satele Moldovei, nu este benefică.  

„Nu ne este indiferentă situaţia care este în ţară. Nu ştim ce va fi adoptat în final pentru lectura a doua. Problema este serioasă. E uşor să introduci un impozit, dar va fi greu ca să-l excluzi şi să colectezi banii”, a declarat Sainciuc.

Sindicatele pledează pentru impozitarea suplimentară a suprafeţei care depăşeşte 120 de metri pătraţi şi costul care depăşeşte 1,5 milioane d elei.

„Aşa va fi mai echitabil. Dacă va fi introdusă norma aceasta pentru toată ţara va fi o problemă, deoarece mulţi cetăţeni vor fi în incapacitate de a plăti acest impozit suplimentar. De aceea propunem ca să fie impozitată doar suma care depăşeşte 1,5 milioane de lei”, a mai declarat vicepreşedintele CNSM. 

Potrivit calculelor, impozitul pe avere la o casă evaluată de cadastru la 1,5 milioane de lei va ajunge până la 12 mii de lei, pe an. Guvernul mizează să acumuleze în bugetul de stat din impozitul pe avere anual între 50-100 de milioane de lei.

Tematic

Parlamentul se pronunță împotriva majorării impozitelor
Ghimpu îşi vinde un apartament pentru a nu plăti impozitul suplimentar pe avere
Tagurile:
Sergiu Sainciuc, locuință, impozit suplimentar, CNSM, casă, Moldova

Știrile Zilei