09:50 16 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.39
  • USD16.69
  • RUB0.27
  • RON4.16
  • UAH0.64
Transport

De astăzi, nici un şofer nu va mai avea dreptul să refuze testul de alcoolemie

© Sputnik / Rodion PROCA
Moldova
Sa primesc un link scurt
10510

Obligația conducătorului mijlocului de transport de a se supune testului de alcoolemie este constituțională, au stabilit magistraţii de la Curtea Constituţională a Republicii Moldova.

CHIŞINĂU, 18 iul – Sputnik. Curtea Constituţională a statuat, luni, că pevederile articolului 28 din Constituție garantează fiecărei persoane dreptul la viață privată, stabilind în acest sens un grad de protecție împotriva oricăror ingerințe asupra acestuia.

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical” din Codul penal, ridicată de avocatul Igor Chiriac într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Bălți. 

În același timp, în jurisprudența sa Curtea a subliniat că dreptul la respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări cu condiția că acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul legitim urmărit.

Curtea a menționat că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea acesteia este o obligaţie pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit. Prin urmare, conducătorul mijlocului de transport are obligaţia de a respecta anumite reglementări impuse de autorităţi pentru evitarea riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor.

Totodată, Curtea  a relevat că procedura de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate a persoanei este reglementată de cadrul normativ care instituie unele garanții în acest sens.

Curtea a reţinut că necesitatea intervenţiei în viaţa privată prin obligarea conducătorului mijlocului de transport la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate este justificată de protecţia unor valori importante ca ordinea publică, securitatea în trafic, prevenirea pericolului pentru viaţa şi integritatea fizică a altor persoane, precum şi prevenirea pericolului asupra vieţii, integrităţii corporale a însuşi conducătorului mijlocului de transport.

În același sens, jurisprudența constantă a Curții Europene a stabilit că testarea obligatorie a nivelului de alcool este necesară pentru prevenirea infracțiunilor și protecția drepturilor și libertăților altor persoane.

Astfel, Curtea a reținut că obligarea conducătorului mijlocului de transport de a se supune examinării medicale în vederea stabilirii stării de ebrietate nu poartă un caracter excesiv și nu aduce atingere prevederilor constituționale.

Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Tematic

Aproape două mii de şoferi au fost prinşi băuți la volan
Amenzile pentru şoferii băuţi la volan ar putea creşte până la 15 mii de lei
Tagurile:
test, ebrietate, şoferi, Curtea Constituţională, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei