21:26 06 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.04
  • USD18.54
  • RUB0.24
  • RON4.15
  • UAH0.68
Moldova
Sa primesc un link scurt
66610

Curtea Constituţională va putea să se pronunţe asupra confirmării rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun.

CHIŞINĂU, 14 noi – Sputnik. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a precizat în această seară că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale. La rândul său, Curtea se va putea pronunţa asupra confirmării rezultatelor alegerilor doar după epuizarea tuturor litigiilor în instanţele de drept comun.

Înalta Curte a venit cu această precizare după ce concurentul electoral Maia Sandu a declarat că va contesta rezultatele turului II al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie la Curtea Constituţională.

Potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională confirmă rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile articolului 110 din Codul electoral, rezultatele alegerilor sunt totalizate de către Comisia Electorală Centrală într-un proces-verbal. În termen de 3 zile de la data semnării, procesul-verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor se prezintă Curţii Constituţionale pentru confirmare.

Potrivit articolului 111 din Codul electoral, în termen de 10 zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor.

„Pornind de la prevederile legale enunţate şi având în vedere termenele restrânse de contestare, Curtea atenţionează alegătorii şi concurenţii electorali asupra competenţei exclusive a instanţelor de drept comun de a examina contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, în conformitate cu prevederile Codului electoral”, precizează Curtea Constituţională.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin prezidenţial după procesarea 100% de buletine de vot. Conform totalurilor, alegerile prezidenţiale din Moldova au fost câştigate de liderul PSRM, Igor Dodon – cu 52,18% din sufragii. Dodon a devansat-o pe contracandidata sa, liderul PAS Maia Sandu, cu 4,26%. Sandu a acumulat 47,82% din voturile alegătorilor.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Tematic

Susținătorii Maiei Sandu cer revizuirea rezultatelor alegerilor
Alegerile președintelui Moldovei: rezultatele celui de-al doilea tur
Tagurile:
validarea alegerilor, Curtea Constituţională, Moldova, alegeri prezidenţiale


Știrile Zilei