13:59 26 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.53
  • USD16.77
  • RUB0.22
  • RON4.01
  • UAH0.59
Moldova
Sa primesc un link scurt
18710

O delegație guvernamentală condusă de premierul Pavel Filip va pleca la începutul săptămânii viitoare într-o vizită oficială la Bruxelles.

CHIȘINĂU, 23 nov – Sputnik. Premierul Pavel Filip va conduce la începutul săptămânii viitoare o delegație guvernamentală care va pleca într-o vizită oficială la Bruxelles. Anunțul a fost făcut chiar de Pavel Filip, la începutul ședinței de miercuri a Cabinetului de Miniștri.

”O delegație guvernamentală va pleca la începutul săptămânii viitoare la Bruxelles. Este o vizită importantă pe care o vom face după 10 luni de la instalarea Guvernului”, a declarat Filip.

Șeful Guvernului de la Chișinău a precizat că în capitala Belgiei va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni, printre care Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, Comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, dar și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Filip merge la Bruxelles cu mesajul ferm potrivit căruia Republica Moldova nu va devia de la cursul său european.

”Acest Guvern este determinat să meargă pe implementarea Acordului de asociere cu UE, ceea ce presupune agende ample pentru Moldova. Cel mai greu va fi în 2017, când aceste reforme vor trebui implementate, în schimb în 2018 vom culege roadele acestor reforme”, a declarat șeful Guvernului moldovean.

Pavel Filip a mai precizat că va asigura oficialii europeni de faptul că în Moldova este ”un guvern solid care are suportul majorității parlamentare”.

”Parlamentul adoptă legile, iar Guvernul le execută”, a conchis premierul Pavel Filip.Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Tematic

UE alocă Moldovei milioane pentru reforma administrației publice
Reformele din Moldova vor avea loc după modele din SUA şi UE
Tagurile:
Jens Stoltenberg, Johannes Hahn, Federica Mogherini, Guvern, Pavel Filip, Bruxelles, reforme, Moldova

Știrile Zilei