12:08 18 Noiembrie 2017
Chişinău+ 5°C
În direct
Avion care sa prăbușit în Coasta de Fildeș

Detalii în cazul avionului din Moldova prăbușit în Africa. Cauzele accidentului

© AFP/ SIA KAMBOU
Moldova
Sa primesc un link scurt
12910

Cutiile negre ale aeronavei AN 26-100 vor fi expediate la Uzina Antonov din Kiev pentru descifrarea informației

CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. Cutiile negre ale aeronavei AN 26-100, preluate în urma accidentului aeronautic din 14 octombrie, vor fi expediate pentru descifrare de către autoritățile din Coasta de Fildeș săptămâna aceasta, la Kiev. Decizia a fost luată în urma vizitei la fața locului a grupului de experți din cadrul Autorității Aeronautice Civile al Republicii Moldova, desemnați pentru a participa la investigarea cauzelor producerii accidentului.

Aeronava, care aparține companiei Valan International Cargo Charter, transporta încărcătură în baza unui contract cu armata franceză. Aeronava cargo era din Republica Moldova şi era închiriată de armata franceză. La bordul avionului erau zece persoane, șase moldoveni și patru francezi. În urma prăbușirii aeronavei în Oceanul Atlantic, patru moldoveni au murit, iar ceilalți membri ai echipajului au fost grav răniți.

Grupul de experți a evaluat, în cadrul vizitei, epava aeronavei, înregistrarea convorbirii cu dispeceratul, echipamentul. Astfel, s-a constatat că, reieșind din tipul de echipament instalat la bordul aeronavei, la moment Uzina Antonov din Kiev deține aparatajul necesar pentru descifrarea datelor, care va fi gata în aproape 4 săptămâni.

În baza descifrărilor de pe cutiile negre ale aeronavei, dar și a datelor acumulate până în prezent în urma investigărilor la fața locului, autoritățile din Coasta de Fildeș vor elabora un raport preliminar pe accident. La definitivarea raportului vor participa cu asistență și experții Autorității Aeronautice Civile al Republicii Moldova, care vor pleca din nou la fața locului.

După prezentarea raportului preliminar pe accident, AAC al Republicii Moldova va elabora un set de recomandări pentru companiile care exploatează acest tip de aeronave.

Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile susțin că aeronava se afla într-o stare tehnică bună, iar membrii echipajului aveau o experiența mare de zbor. Conform autorităților ivoriene, în momentul producerii accidentului, în aria adiacentă zonei de aterizare aveau loc fenomene meteorologice severe, furtună cu descărcări electrice.

Tematic

Încep procedurile de repatriere a piloților moldoveni morți în Coasta de Fildeș
Corpurile neînsuflețite ale piloților moldoveni vor fi aduse acasă
Tagurile:
Valn International, cutiile negre vor fi expediate la Kiev, avion prăbuțit în Coasta de Fildeș, catastrofă aviatică
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei