02:14 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
Moldova
Sa primesc un link scurt
110 0 0

Ministrul interimar al Apărării Victor Gaiciuc a oferit un interviu exclusiv pentru Sputnik, în care a declarat că situația din regiunea de est a Republicii Moldova este monitorizată și a dat asigurări că în țara noastră nu va izbucni un nou conflict.

CHIȘINĂU, 23 apr - Sputnik. Victor Gaiciuc a remarcat că situația din estul țării este strict monitorizată și că nu există motive de îngrijorare privind posibila declanșare a unui nou conflict în Republica Moldova. 

„Desigur, noi, Armata Națională, precum și alte structuri de drept din Republica Moldova, monitorizăm situația din regiunile de est ale Moldovei. În opinia noastră, nu am observat tendințe care să stârnească îngrijorări cu privire la apariția unui nou conflict, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat oficialul. 

Ministrul interimar al Apărării a făcut această declarație după ce a fost întrebat în cadrul interviului în ce măsură locuitorii Moldovei ar trebui să fie îngrijorați de posibila escaladare a tensiunii în statul vecin Ucraina.

И. о. министра обороны Молдовы Виктор Гайчук
© Sputnik / Anatolii Kiriak
Interviu cu ministrul interimar al Apărării, Victor Gaiciuc

Ministrul interimar a atras atenția că orice conflict care izbucnește într-o anumită zonă afectează țările din vecinătate. Moldova se află în imediata apropiere a Ucrainei și a bazinului Mării Negre, însă în cazul escaladării situației statutul de neutralitate îi va permite țării noastre să nu se implice direct într-un posibil conflict, afirmă oficialul. Totuși, s-ar putea ca Moldova să aibă un rol în medierea situației. 

„Voi reitera că Republica Moldova este o țară neutră, ceea ce ne permite să nu participăm de o parte sau de alta la un posibil conflict. Spun asta pentru că nimeni nu știe cum vor evolua evenimentele. În opinia mea, statutul de neutralitate ne va permite, la necesitate, să încercăm să apropiem părțile, poate să le așezăm la masa negocierilor, să purtăm un dialog și să ajungem la înțelegeri”, a declarat Victor Gaiciuc.

Interviul integral cu ministrul interimar al Apărării îl veți putea citi pe site-ul Sputnik Moldova la ora 11:00. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Victor Gaiciuc a oferit detalii despre modul în care militarii patrulează pe străzi
Tagurile:
Victor Gaiciuc, conflict, Moldova

Știrile Zilei