08:51 05 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
ANALIZE ŞI OPINII
Sa primesc un link scurt
14781294

Poporul român are resursele necesare ca într-un timp relativ scurt să ajungă din urmă națiunile dezvoltate ale Europei, a spus economistul Constantin Cojocaru.

BUCUREŞTI, 8 apr — Sputnik. Românii ar fi avut astăzi salarii de 4.000 de euro pe lună, şi nu de 400 de euro, dacă în 1990 nu s-ar fi aplicat legea Brucan, ci democrația economică.
România deține resursele necesare pentru ca în 15, 20 de ani să ajungă din urmă marile naţiuni ale lumii, a afirmat cu convingere Constantin Cojocaru în dialogul moderat de jurnalistul Iurie Roşca din Chişinău. Însă este nevoie să se schimbe din temelii modelul economic.

"Avem resurse. Poporul român, în limitele ţării care i-a dat-o Dumnezeu, are resurse ca în 15, 20 de ani să ajungă din urmă ţările cele mai dezvoltate ale Europei. Dacă în 1990, în loc să aplicăm legea lor, Legea Brucan, am fi aplicat Legea Cojocaru, astăzi România era foarte aproape de unde se află Elveţia. Astăzi nu mai aveam salarii de 400 de euro pe lună, ci salarii de 4.000 de euro pe lună", a precizat economistul.

Constantin Cojocaru a mai adăugat că războaiele şi tot răul din lume sunt efectul concentrării de avuţie. Dacă nu schimbăm sistemul, corporatismul va distruge Planeta.

"Lumea poate trăi cu resursele care le are în bunăstare. Răul ni se trage de la această nenorocită lăcomie care duce la acaparare de avuţie, la această oligarhizare, concentrare de avuţie. De acolo vin şi războaiele şi tot ce se întâmplă rău pe pământul ăsta. Trebuie să oprim. Iar soluţia care o propun poate opri acest flagel care, dacă nu este oprit, va duce la distrugerea planetei", a încheiat Constantin Cojocaru.

Tematic

BNR a năruit cu premeditare economia națională, argumentează un economist român
Tagurile:
Națiunea română, distrugerea planetei, Război, oligarhizare, corporatism, avuție, Economia națională, resurse naturale, salarii mari, Iurie Roșca, Constantin Cojocaru, România


Știrile Zilei